Nicușor Dan anunță că UEFA e încântată de gazonul de pe Arena Națională. Cui a decis să-i mulțumească public

Gazonul de pe Arena Națională a fost schimbat de cel puțin 12 ori, de la inaugurarea celei mai mari arene sportive din România, din 2011. Ei bine, se pare că ultima schimbare este și cea norocoasă, deoarece se apropie Euro 2020, iar UEFA a stat cu ochii pe noi. Veștile bune au venit însă de la primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a spus că noul gazon a primit ”undă verde” de la UEFA.

Nicușor Dan anunță că UEFA e mulțumită de gazonul de pe Arena Națională

”Avem ”verde” şi de la UEFA pentru gazon. Azi dimineaţă am dorit să aflu personal şi de la unul dintre cei mai buni specialişti ai UEFA în materie de gazon de fotbal dacă suntem bine pregătiţi la acest capitol pentru meciurile Campionatului European din luna iunie. Aşadar, suntem în grafic”, a transmis Nicuşor Dan, pe Facebook.

”Am avut o discuţie şi cu echipa din România, care a obţinut acest rezultat de etapă. Şi le-am cerut să menţină acest ritm bun de îngrijire a noului model de gazon hibrid, care este noul trend pe majoritatea marilor stadioane de fotbal din Europa. Îi mulţumesc lui Greg Whately – expertul STRI trimis de UEFA pentru calitatea gazonului, pentru analiza sa valoroasă şi îl aşteptăm la meciuri”, a mai scris Nicuşor Dan.

Nicusor Dan anunta ca UEFA e multumita de gazonul de pe Arena Nationala
Nicusor Dan anunta ca UEFA e multumita de gazonul de pe Arena Nationala

Programul meciurilor de pe Arena Naţională este următorul:

  • Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00 Austria – Macedonia de Nord
  • Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00 Ucraina – Macedonia de Nord
  • Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00 Ucraina – Austria
  • Optime de finală – Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00 1F – 3A/B/C.

Printre ultimele partide desfășurate pe un gazon foarte prost al Arenei Naționale a fost cea dintre România și Irlanda de Nord, din septembrie 2020, când selecționerul Mirel Rădoi, aflat la debutul pe banca tehnică a naționalei mari, a fost foarte aproape să dea vină pe calitatea gazonului pentru rezultatul de egalitate, scor 1-1.

Cât a costat noua suprafață de joc

“Din păcate, gazonul a fost într-o stare destul de critică, dar nu cred că de aceea am pierdut cele două puncte cu Irlanda de Nord, ar fi ca o scuză pentru staff și jucători. Am primit promisiuni că nu se va mai prezenta gazonul în starea asta. Ei au zis că, în două luni, terenul va fi foarte bun. Se ia în considerare schimbarea completă a gazonului. Ar fi apărut o ciupercă, care a afectat terenul și s-ar fi jucat și partida dintre FCSB și Viitorul. Asta a dus la starea gazonului de la meciul cu Irlanda de Nord. Nimănui nu i-a plăcut ce a văzut la televizor. Am înțeles că și cei de la UEFA și-au pus semne de întrebare, pentru că este un stadion care va fi prezent la EURO 2020. Am înțeles că ei vor să fie siguri că la Campionatul European terenul nu va fi în condițiile acestea”, declara atunci Mirel Rădoi.

Acum, Arena Națională s-a alăturat marilor stadioane din Europa, după ce a instalat un gazon care combină iarba cu suprafața sintetică de joc. Noul gazon a fost adus din Italia și este un mixt de gazon natural și sintetic. Costurile de procurare, montare și asigurare a mentenanței s-au ridicat la aproximativ 2,2 milioane de lei, fără TVA.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.