Fără categorie

Noi detalii cu privire la accidentul de la PANESIM

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu au oferit câteva detalii legate de accidentul produs cu puțin timp în urmă la ieșirea din oraș, în zona PANESIM.
„Este vorba despre un șofer în vârstă de 22 de ani din Vedea care circula pe DN 5, pe sensul Post Control – Remus. Când a vrut să schimbe direcția de mers, un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani din Giurgiu i-a tăiat calea. Din accident a rezultat rănirea șoferului de 22 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu. Nu se cunoaște încă alcoolemia celor doi conducători auto”, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”, Emanuela Sârbu, purtător de cuvânt al IPJ Giurgiu.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Noi detalii cu privire la accidentul de la PANESIM

Comentarii

comentarii