Numărul militarilor ucraineni de la ”Azovstal” care s-au predat a ajuns la 959

În ultimele 24 de ore s-au predat încă 694 de militari ucraineni blocați în interiorul combinatului ”Azovstal” din Mariupol, a anunțat reprezentantul oficial al Ministerului Apărării al Rusiei, general-maiorul Igor Konașenkov. În total, începând din 16 mai, s-au predat 959 de luptători, dintre care 80 de răniți, relatează RT.

”La Mariupol au continuat să se predea luptători ai unității naționaliste ”Azov” și militari ucraineni, blocați pe teritoriul uzinei Azovstal”, a anunțat el.

51 de persoane au fost internate la spitalul Novoazovsk, din Republica Populară Donețk.

Pe 17 mai, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că, în interval de 24 de ore, au depus armele și s-au predat 265 dintre luptătorii aflați în interiorul ”Azovstal”. Dintre aceștia, 51 erau grav răniți.

Ministerul a prezentat, de asemenea, o înregistrare video cu momentul în care naționaliștii s-au predat.

Anchetatorii stabilesc identitatea luptătorilor și verifică implicarea lor în crimele comise împotriva civililor.

Kievul vorbește nu de predare, ci de ”evacuare”

Comentând încercările autorităților de la Kiev de a prezenta predarea militanților din ”Azovstal” drept „evacuare”, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a amintit că interpretarea în acest caz este fără echivoc: aceștia depun armele și se predau.

„Aici interpretarea nu poate fi decât lipsită de ambiguitate, iar definiția nu poate fi ambiguă. Acei militari care s-au refugiat pe teritoriul combinatului ”Azovstal”, își depun armele și se predau”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Anterior, reprezentanta oficială a Ministerului Rus de Externe, Maria Zaharova, a remarcat că prin declarațiile sale despre „operațiunea specială cu caracter umanitar” de la ”Azovstal”, Kievul „demonstrează propagandă bazată pe minciuni”.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.