Orban: Nu pot să mă bat pe o nişă de 15-17% care cuprinde publicul modern sau progresist. 70% din populaţie vibrează la elemente de doctrină naţională

„La ora actuală există în România aproximativ 65-70% din populaţie care adoră sau simpatizează, vibrează la elemente de doctrină naţională, patriotică, creştină, cu baza conservatoare, cu fundamentele tradiţionale ale societăţii româneşti, satul românesc, şcoala, biserica, familia, sunt lucruri fundamentale în dezvoltarea societăţii româneşti, sunt valori pe care noi trebuie să le apărăm, ca şi partid politic. Nu pot să mă bat pe o nişă de 15-17% care cuprinde numai publicul ăsta, să-i zicem, modern sau progresist, în condiţiile în care avem un bazin atât de larg de expunere pe care noi PNL trebuie să îl reprezentăm, nu să lăsăm PSD-ul mincinos care a ţinut România pe loc şi care nu a făcut altceva decât să menţină subdezvoltarea României şi statul pe loc în competiţie cu celelalte ţări occidentale sau nu o să le lăsam la alţi demagogi care s-au trezit peste noapte şi se bat cu cărămida în piept că sunt naţionalişti. PNL chiar în domeniul ăsta are cu ce se prezenta în faţa oamenilor şi este foarte competitiv. Noi trebuie să analizăm pe lângă electoratul nostru tradiţional, trebuie să vedem bazinul de extindere”, a afirmat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a avut şi unele critici la adresa celor din tabăra adversă, în special la adresa lui Rareş Bogdan. „M-a deranjat foarte mult ce a spus un coleg de-al meu, vedetă, venită de curând în partid, care făcea mişto de mine când mi-am depus candidatura: da, dar nu a avut nicio vedetă pe lângă el. Adică cum, PNL e împărţit între vedete şi nevedete?  Pentru mine fiecare membru al PNL e o vedetă, e un membru al marii familii, fiecare membru chiar dacă nu are notorietatea, cunoaşterea naţională pe care o poate da un pic de slipici sau cariera anterioară de multe ori nemeritată, asta nu înseamnă că nu e valoros. Avem membri respectaţi în comunitate, avem primari care au făcut performanţă, fiecare în comunitatea lui locală, avem profesionişti în fiecare domeniu de activitate, care sunt apreciaţi şi care au făcut lucruri frumoase pentru oameni şi care ne aduc voturi şi ne cresc încrederea în PNL. Un PNL nu e o mână de vedete care astăzi spun una la televizor şi mâine spun alta”, a afirmat Ludovic Orban.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.