Până le trimite Orban ”parii”de la București, liberalii o ard, aiurea, cu bâta-n baltă!

 

 

Motto

”Gânditor și plin de sine de pe cea mai naltă treaptă,

Anton nu se simte bine, de nu dă cu bâta-n baltă!”

ant bata

Nu știu alții cum sunt dar eu, când citesc comunicatele de presă de la PNL, mă întreb cum o arăta ăla de le scrie, nu de alta, dar dacă-l văd pe stradă să-i spun să n-o mai facă.

Asta i-as spune, de exemplu, și celui care a avut nefericita idee a comunicatului apărut ieri în presă și care e o gafă prea mare, chiar și pentru un partid așa de mic precum PNL.

Ei, bine, comunicatul de ieri către presă,  s-a vrut a fi o lovitură țintită împotriva doamnei prefect,  Carmen Crișu.

Acum, ca o paranteză, are și Anton al nostru două obsesii, așa mai evidente: Bădălău și Crișu. Dacă pe primul îl pizmuiește pentru că-i, na, mai ortoman, prefecta cred că-l disperă fiindcă nu se numește Cristoi și nu ascultă de el.

Revenind la comunicat, care este un alt exemplu de …analfabetism comunicațional, rămâi de-a dreptul stupefiat când citești ce-i reproșează prefectei:

”Biroul Politic Judetean si presedintele Partidului National Liberal filiala Giurgiu , domnul Marin Anton, au luat act cu tristete si cu profunda ingrijorare de lipsa de reactie si de comunicare a institutiei prefectului judetului Giurgiu , personal a doamnei prefect Crisu Nina Carmen in fata acestor fenomene care ingreuneaza traiul locuitorilor judetului Giurgiu. (…)

”Prefecturile tuturor judetelor din sudul tarii emit comunicate de presa cu privire la masurile ce vor fi luate pentru minimalizarea efectelor negative ale viscolului cu exceptia Prefecturii judetului Giurgiu.

Ce aveti de gand doamna prefect ?”

Băi, fraților, voi aveți toate țiglele pe sediu, sau vi le-a luat viscolul și n-a venit Prefectura să vi le pună la loc? Chiar n-ați văzut niciunul din tot biroul ăla politic județean al vostru care se arată așa de indignat, că toată presa locală e plină de comunicatele de la CJSU al cărui președinte este, ce să vezi, tocmai prefectul județului? Adică, tocmai doamna căreia îi reproșați lipsa de comunicare?

Și când vobiți de ”lipsă de implicare„ chiar nu vă pasă că loviți și în zeci de oameni care în toată perioada asta marcată de ”coduri” poate că n-au dormit prea mult s-au nu prea au stat pe acasă tocmai ca să fie pregătiți să intervină oricând?

Gata, domnule Anton, am înțeles, ați dat cu parul! Ați aplicat politica primitivă a PNL,  trasată de Orban, aceea a datului cu parul!

OK, e treaba voastră dacă vreți să vă faceți de râs, doar că, de data asta, ați dat-o rău cu bâta-n baltă!

M.B

 



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa: Până le trimite Orban ”parii”de la București, liberalii o ard, aiurea, cu bâta-n baltă!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.