Parada Iei, o tradiției respectată și în acest an la Giurgiu

Parada Iei, o tradiției respectată și în acest an la Giurgiu

Fetele, cu codite și altite, doamnele, în ii care mai de care, domnii, în costume populare…o încântare. Așa a fost Parada Iei, azi, la Giurgiu, o tradiție frumoasă care merge mai departe.

S-a plecat din fața primăriei, cu destinația Parcul Alei, unde o minunată expoziție de costume populare a atras toate privirile.

Copiii s-au relaxat prin activități artistice, în timp ce pe scenă au urcat ansambluri populare și soliști.

Cum este greu sa reziști muzicii tradiționale românești, toți cei prezenți s-au prins în horă, asa că relaxarea și voia bună au fost la loc de cinste.

Pentru acest frumos eveniment se cuvine să-i menționăm pe organizatori: Centrul Cultural “Ion Vinea”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu și Inspectoratul Școlar. 

 

 

Fetele, cu codite și altite, doamnele, în ii care mai de care, domnii, în costume populare…o încântare. Așa a fost Parada Iei, azi, la Giurgiu, o tradiție frumoasă care merge…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/parada-iei-o-traditiei-respectata-si-in-acest-an-la-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 24 June 2024 12:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.