Percheziții în Giurgiu într-un dosar de corupere a alegătorilor

Percheziții în Giurgiu într-un dosar de corupere a alegătorilor

17 percheziții domiciliare au loc în această dimineață, în municipiul București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș.

Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de corupere a alegătorilor, anchetatorii urmărind să stabilească legăturile dintre persoanele percheziționate și alte persoane suspectate că ar fi implicate în fraudarea procesului electoral.

Potrivit surselor judiciare, descinderile vizează atât locuințe ale unor persoane fizice, cât și alte locații unde s-ar fi desfășurat activități ilegale legate de influențarea alegerilor. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească eventualele măsuri legale împotriva celor implicați.

Printre cei vizați de anchetatori sunt mai mulți influenceri de pe TikTok care ar fi oferit cadouri financiare prin intermediul rețelei de socializare celor care își anunțau intenția de a-l susține pe Călin Georgescu. În Timiș, au avut loc trei percheziții, una în Timișoara, o altă într-o comună periurbană, Dumbrăvița, la un cunoscut TikToker local și cea de-a treia, în Mașloc.

Potrivit G4media.ro, printre persoanele vizate de percheziții se numără Bogdan Peșchir și Makaveli, influenceri care l-au promovat online pe Călin Georgescu în campania electorală din 2024.

Oamenii legii au ridicat telefoane și unități centrale de calculator. Deocamdată nu se știe dacă vor fi reținute pentru audieri și persoane.

17 percheziții domiciliare au loc în această dimineață, în municipiul București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș. Acțiunea are loc în cadrul unui…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/perchezitii-in-giurgiu-intr-un-dosar-de-corupere-a-alegatorilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 20 March 2025 10:04

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.