Peskov a explicat declarația lui Putin că Rusia ”nu a început încă nimic serios” în Ucraina

Vorbele șefului statului rus, Vladimir Putin, potrivit căruia Rusia ”nici măcar nu a început încă ceva serios” în Ucraina înseamnă că potențialele Moscovei și ale Kievului sunt absolut incomparabile. Pentru că potențialul Rusiei este atât de mare, încât, deocamdată, ea a angajat, în Ucraina, doar o parte neînsemnată a acestui potențial în operațiunea militară specială, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, scrie agenția TASS.

El a explicat că Putin a apelat la declarații care se fac auzite din țările occidentale, din Ucraina, conform cărora ”Kievul va avansa, chipurile, pe câmpul de luptă până la victorie”.

”Astfel, Putin nu a făcut decât să amintească faptul că potențialele sunt absolut incomparabile. Iar potențialul Rusiei este, în acest plan, într-atât de mare, încât doar o mică parte a fost activată în operațiunea militară specială”, a subliniat reprezentantul Kremlinului, rugat fiind să explice declarația făcută de președinte.

De aceea, a continuat Peskov, ”toate aceste declarații ale occidentalilor sunt literalmente absurde, ele doar amplifică durerea poporului ucrainean”.

În ajun, la întâlnirea cu liderii fracțiunilor parlamentare din Duma de Stat, Putin a vorbit despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. El a atras atenția asupra afirmațiilor conform cărora se dorește ca Rusia ”să fie învinsă pe câmpul de luptă”. ”Ce poți să spui? Să încerce”, a propus președintele rus. După cum a constatat șeful statului, Moscova a auzit deja de multe ori că Occidentul vrea să lupte cu ea ”până la ultimul ucrainean”. Și se pare că totul duce într-acolo, în opinia lui Putin. ”Dar toți trebuie să știe că, în general, noi nici măcar nu am început ceva serios”, a avertizat, în același timp, Putin.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.