Peste 10.000 de țigarete confiscate de Poliția de Frontieră de la un bulgar
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, 10.800 de țigarete, ascunse şi nedeclarate.
În data de 17.11.2024, în jurul orei 13:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autoturism, un cetățean bulgar, în vârstă de 37 de ani.
În urma efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, disimulate între bancheta din spate și portbagaj, dar și la compartimentul motor cantitatea de 10.800 de țigarete, de diferite mărci, având aplicate timbru fiscal bulgăresc, pentru care șoferul în cauză nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 16.200 lei, a fost indisponibilizată de către poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, față de șoferul autoturismului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de țigarete, conform art. 452 din Legea 227/2015, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet. (ITPF Giurgiu)
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/peste-10-000-de-tigarete-confiscate-de-politia-de-frontiera-de-la-un-bulgar/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 18 noiembrie 2024 15:31