Piața Centrală a municipiului Giurgiu: Haos, tone de  Nervi și multă Frustrare!!

Piața Centrală a municipiului Giurgiu: Haos, tone de  Nervi și multă Frustrare!!

Piața Centrală a orașului Giurgiu continuă să semene cu un iarmaroc din satele uitate de civilizație, încă de pe vremea primarului Lucian Iliescu.

De fapt, de la acest personaj ni se trage tot  răul,  în ceea ce privește sistematizarea, odată cu instalarea unui supermarket (deși peste tot în lume ele se realizează la ieșirea din localități sau la marginea cartierelor), afacere ce urma să îi umple buzunarele, edilului.

Piața țărănească a completat  imaginea dezolantă a celui mai frecventat spațiu din Municipiu, deși este investiția de care chiar giurgiuvenii aveau nevoie…

La acest moment disconfortul creat cetățenilor este însă și mai mare din cauza lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzilor, care oricum trebuiau realizate într-o bună zi.

Ca și în alte materiale ale noastre am dori să subliniem lipsa de interes a administrației locale  față de  haosul creat de traficul auto și evident de lipsa unui număr suficient de spații de parcare. Pe partea  de șosea dominată de  parcarea privată a fostului prefect de Giurgiu, liberalul Gheorghe Păloiu,  o trecere de pietoni, pare o glumă proastă , fără   nicio noimă în acest  context urbanistic.

În primul rând că dungile ”zebrei” abia mai pot fi observate,  trecerea nemaifiind retrasată de mulți, mulți  ani. Am spune că ea seamănă cu ” o zebră  năpârlită de… ignoranță!”

Dar ăsta nu este singurul inconvenient… Cei ce se încăpățânează să traverseze prin acest loc,  vor avea o surpriză constatând că pe partea cu Piața nu vor da de vreun trotuar , cum ar fi fost normal, ci de niște  pari  rămași de la vechea amenajare a zonei, la doi pași de  câteva tomberoane cu gunoi și la trei  pași de un veceu public , la rândul lui destul de prost administrat… Dar ăsta este un alt caz și  o altă discuție…

Evident că dacă aveți curajul să  opriți  cu dorința de a cumpăra o legătură de ceapă și două de ridichi, doar pentru  5 minute, veți plăti o parcare de o oră, căci fostul prefect al județului, Gheorghe Păloiu , nu încasează bani pe timpii de staționare, ci pe locul ocupat de autoturism. O mică șmecherie pe care n-o reclamă niumeni…

Asta însă, dacă aveți noroc să găsiști un loc în această parcare…Dacă nu,  parcați pe unde găsiți. Dacă  o veți staționa pe un loc nepermis,  un polițist local, instalat la doi pași de stația de taxiuri, din imediata apropiere, abia așteaptă să vă dea amendă. În cel mai bun caz vă va face semn să o luați din loc…

Și n-aveți cum să ripostați pentru că semnele rutiere din jur și regulamentul chiar îi dau dreptate!

Singura soluție este să parcați  în altă parte, dar unde? Poate pe…Lună!  Cu puțin noroc , la aproape un kilometru de Piață,  veți găsi  o bucată de asfalt pe care să opriți fără să fiți înjurat de bicicliști, că le-ați obturat pista de biciclete,  amenințat de cei cărora le-ați blocat intrarea la garaj sau din nou amendat,  orașul fiind plantat de indicatoare, mai ceva ca de panseluțe.

 Afară a început să plouă! Așa vă  trebuie dacă nu v-ați luat umbrela de acasă. Și uite așa, ca să cumpărați o legătură de zarzavat pentru ciorbă faceți un exercițiu de un kilometru dus și unul, întors. Dacă nu vă  convine, veniți cu taxiul la piață! Dați 15 lei pe verdeață și 35 de lei pe taxi! Asta da afacere!

În consecință, dumneavoastră,  ăștia care vă ocupați cu sistematizarea orașului, mai coborâți, măi fraților  din birouri și mai dați cu pasul prin oraș… Măcar  pentru un test de efort, ca să aflați cum stau giurgiuvenii cu nervii când trec săptămânal, prin acest loc de coșmar: Piața Centrală!

(Jurnal)

 

Piața Centrală a orașului Giurgiu continuă să semene cu un iarmaroc din satele uitate de civilizație, încă de pe vremea primarului Lucian Iliescu. De fapt, de la acest personaj ni se trage tot  răul,  în ceea ce privește sistematizarea, odată cu instalarea unui supermarket (deși peste tot în lume ele se realizează la ieșirea din […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/piata-centrala-a-municipiului-giurgiu-haos-tone-de-nervi-si-multa-frustrare/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=piata-centrala-a-municipiului-giurgiu-haos-tone-de-nervi-si-multa-frustrare
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 17 martie 2023 15:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.