PNL cere dezbaterea de urgență a legii pensiilor speciale

Partidul Național Liberal solicită dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Florin Roman, liderul deputaților liberali susține că ,,partidul nostru a solicitat dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor”.
Din punctul de vedere al PNL, ”singura soluție pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea capitolului XI din statutul senatorilor și deputaților. Azi am depus o solicitare de convocare a Birourilor Permanente Reunite la ora 10:00, așteptăm să trimită la comisia de statut proiectul PNL, care e blocat din luna iunie, pentru a fi dezbătut și votat azi în plen. PNL a depus inițiativa în luna mai. Tot azi solicităm tuturor partidelor să susțină solicitarea PNL și să dăm un vot în comisie și în plen pentru abrogarea acestor indemnizații. Aceste privilegii au fost introduce prin legeși nu pot fi eliminate decât prin lege.”
PNL susține că Marcel Ciolacu dă dovadă de populism și ipocrizie prin afirmația că va pierde pensia specială dacă va demisiona din Parlament în ultima zi de mandat.
În primul rând, neterminarea mandatului nu conduce la pierderea pensiei speciale, scrie foarte clar ȋn legea iniţiată şi votată chiar de pesediştii lui Marcel Ciolacu, Legea nr. 357/2015. Asta ȋl face pe Ciolacu un populist mincinos.
În al doilea rând, numele lui Marcel Ciolacu apare pe lista inițiatorilor proiectului de lege privind pensile speciale ale parlamentarilor. Semnătura lui Marcel Ciolacu pe proiectul de lege se regăsește la poziția 75.
Concluzia, CIOLACU = IPOCRIT
Iată ce scria, printre altele, în motivarea proiectului de lege semnată și de Marcel Ciolacu : ,,La momentul împlinirii vârstei standard de pensionare, deputații și senatorii au dreptul la indemnizație pentru limită de vârstă ca un drept firesc, echitabil și compensatoriu pentru perioada de activitate parlamentară.”
O dovadă a faptului că Parlamentul plăteşte pensii speciale pentru mandate incomplete este cea mai mică pensie primită de către un parlamentar, 2883 de lei/lună, plătită pentru un mandate incomplet de doar 28 de luni. Informația apare într-o adresă oficială a Senatului României cu numărul 234/A din 31.01.2020.

(Comandat de PNL Giurgiu, cod mandatar financiar 11200025)

The post PNL cere dezbaterea de urgență a legii pensiilor speciale appeared first on Informatia de Giurgiu.



Sursa: informatiadegiurgiu.ro
Articol sursa: PNL cere dezbaterea de urgență a legii pensiilor speciale

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.