PNL Giurgiu: De-a lungul anilor, pe cei de la PSD i-am auzit doar vorbind despre copiii din comunitățile dezavantajate.  Totul s-a rezumat doar la VORBE! Faptele au rămas în grija PNL

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ GIURGIU

COMUNICAT DE PRESĂ

Giurgiu, 26 mai 2020

 

PSD transformă Parlamentul într-o fabrică de maculatură.  Moțiunea pe Educație este un alt episod din serialul moțiunilor puerile inițiate fără temei real, un vârf al ipocriziei venite de la un partid care va rămâne în istorie pentru faptul că a făcut din analfabetism un titlu de glorie; să nu uităm că ei sunt cei care au susținut-o  ca premier pe Vasilica Viorica Dăncilă.

Moțiunea PSD împotriva ministrului liberal Monica Anisie, moțiune prin care i se atribuie fără temei situația învățământului românesc distrus de PSD în ani și ani de zile, este în realitate o formă de a autoincriminare a PSD. Toate acuzațiile care i se aduc ministrului liberal sunt absurde: i se reproșează că nu a reparat în 7 luni ceea ce mediocritatea și impostura PSD au distrus în decenii! Actuala opoziție frizează ridicolul cu toate acuzele la adresa neperformanței din învățământ. În realitate, subfinanțarea educației, deciziile dezastruoase și amânarea măsurilor reformatoare sunt mărcile PSD, inclusiv ale acelui PSD condus de Victor Ponta.

Lista de priorități a ministrului liberal al Educației este lungă. Au fost prea multe lucruri de reparat în urma PSD și prea multe lipsuri de recuperat, și toate acestea pe fondul pandemiei. Ministrul liberal a demonstrat că este operativ și eficient, dar nu i se pot cere reforme peste noapte. Oricine poate da lecții, dar nu PSD, care a întreținut subdezvoltarea și subfinanțarea învățământului.

Realizarea Bibliotecii Școlare Virtuale, care ar fi ajutat enorm acum, în timpul școlii de acasă, reprezenta o obligație pe care PSD n-a respectat-o timp de 8 ani, de când datează legea. Actualul Guvern a reusit într-un timp scurt să deblocheze și acest proiect.

De asemennea, Programul “Euro 200” datează din 2004, dar nu s-a obosit nimeni de la PSD să verifice câți copii din medii defavorizate au primit dispozitive care i-ar fi ajutat enorm astăzi și câți elevi mai au nevoie de ele în continuare. A trebuit să ceară ministrul PNL situația reală inspectoratelor și Guvernul Orban să aloce 150 milioane de lei pentru achiziționarea de dispozitive electronice necesare desfășurării procesului educațional.

De-a lungul anilor, pe cei de la PSD i-am auzit doar vorbind despre copiii din comunitățile dezavantajate.  Totul s-a rezumat doar la VORBE! Faptele au rămas în grija PNL. De ce, oare, școala românească nu a fost pregătită pentru învățarea online? Unde sunt cele 2,2 miliarde de lei promise acum doi ani pentru achiziționarea de tablete pentru elevii români?

 

Enumerăm doar câteva puncte din lista de realizări ale ministrului liberal în cele 7 luni de când conduce poate cel mai sensibil, dar și cel mai important sector pentru evoluția societății românești :

  • Inițierea în timp record a programului Școala de acasă și deblocarea acțiunilor pentru realizarea Bibliotecii Școlare Virtuale
  • Alocarea de fonduri pentru ca toți copiii să aibă acces la tehnologie
  • Inițierea procesului pentru debirocratizarea activității cadrelor didactice
  • Demararea procesului pentru digitalizarea sistemului educațional
  • Extinderea programului-pilot ”Masă caldă”, proiect inițiat de însăși doamna Monica Anisie în 2016
  • Asigurarea gratuității transportului elevilor
  • Finalizarea metodologiilor aferente examenelor de bacalaureat, evaluare națională, admitere la liceu, precum și procedura cadru privind mobilitatea cadrului didactic
  • Revigorarea sistemului de cercetare prin modificarea mecanismului de finanțare pe proiecte de cercetare
  • Deblocarea soldului universităților pentru realizarea de investiții – aprilie 2020
  • Emiterea documentelor prin care se va personaliza managementul școlar

 

În plus, pentru a oferi cetățenilor informațiile corecte în privința unor noi dezinformări marca PSD , menționăm că doamna Monica Anisie a anulat procedura de achiziție a măștilor de vineri, 22 mai, întrucat cei care au venit cu oferta de licitație nu îndeplineau condiții esențiale: inițial au spus că au pe stoc întreaga cantitate de măști, respectiv 17 milioane, ulterior au anunțat că au 6 milioane de măști, pentru ca la final să se constate că din stocul pe care au anunțat că îl aveau nu există decât 1.300.000 de măști.

Procedura a fost reluată pe 25 mai, dar nu există motive de îngrijorare: elevii vor avea măști pe data de 2 iunie, atunci când cei de clasa a VIII-a și a XII-a vor relua cursurile în vederea pregătirii pentru examene.

 

 

 

PNL GIURGIU

 

………………..

 

 

Polițiștii verifică măsurile și regulile în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19

 

 

ACTIVITĂȚI DE PREVENIRE ȘI VERIFICARE A RESPECTĂRII CADRULUI LEGAL DE CĂTRE OPERATORII DE TRANSPORT PUBLIC DE PERSOANE, PRECUM ȘI TRANSPORT ÎN REGIM DE TAXI

 

Pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu vor efectua în perioada următoare activități de prevenire și de verificare a respectării cadrului legal de către operatorii de transport public de persoane, precum și transport în regim de taxi, având în vedere prevederile Hotărârii nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și Ordinului Comun al M.A.I. și M.T.I.C. 79/988 privind măsurile și regulile în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

 

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii vor informa atât conducătorii auto ai mijloacelor de transport public de persoane, transport în regim de taxi, pasagerii cât și călătorii aflați în gări, autogări, cu privire la prevederile normelor legale în vigoare și măsurile de protecție impuse de acestea.

 

Astfel, reamintim că în conformitate cu prevederile Ordinului Comun al M.A.I. și M.T.I.C. 79/988 privind măsurile și regulile în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, se impune a fi respectate următoarele reguli:

 

Conducătorii mijloacelor de transport sunt obligați să respecte următoarele reguli:

 

–              Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto trebuie să poarte mască de protecție, astfel încât să-i acopere gura și nasul.

 

–              Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.

 

–              În timpul pauzelor de drum, conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială, și să evite contactul cu alte persoane.

 

–              Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

 

–              Înainte de plecarea în cursă, se efectuează obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport.

 

–              În zona ușii de acces a pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluții dezinfectante pe bază de alcool.

 

Pasagerii sunt obligați să respecte următoarele reguli:

 

–              Pentru accesul la bordul mijlocului de transport și pe toată durata călătoriei, sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere gura și nasul.

 

–              La îmbarcare/debarcare, trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt.

 

–              Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar la coborâre se realizează pe cealaltă/celelalte uși, dacă aceasta/acestea există.

 

În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ în regim de închiriere cu șofer se aplică următoarele măsuri:

 

–              Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.

 

–              Conducătorul mijlocului de transport trebuie să poarte mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, iar mijlocul de transport trebuie să fie dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.

 

–              Pasagerii au obligația de a purta mască de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toată durata călătoriei.

 

–              Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze și să dezinfecteze, zilnic, interiorul vehiculului.

 

–              În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuși, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare și să-și dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.

 

Operatorii economici care administrează infrastructura de transport, au următoarele obligații:

 

–              Să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanței de protecție între persoane, de cel puțin 1,5 m, în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi, și respectiv, stații de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor, cât și a suprafețelor de staționare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcție de specificul fiecărui mod de transport: zonele de așteptarea din interiorul terminalelor/stațiilor de pasageri, ghișeele de înregistrare/vânzări bilete, birourile de informații, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de securitate, zonele de îmbarcare, zona de așteptare pentru efectuarea controlului de frontieră, zonele de ridicare a bagajelor, zonele de triaj epidemiologic la intrarea în țară.

 

De asemenea, vă reamintim faptul că pe durata stării de alertă, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport persoane.

 

În cadrul acțiunilor viitoare, polițiștii vor întreprinde activități de verificare a respectării prevederilor legale, privind implementarea acestor măsuri de către operatorii de transport, personalul acestora și cetățenii care utilizează mijlocele de transport în comun, respectiv transport în regim de taxi.

 

 



Sursa:
http://giurgiu-tribune.ro/
Articol sursa: PNL Giurgiu: De-a lungul anilor, pe cei de la PSD i-am auzit doar vorbind despre copiii din comunitățile dezavantajate.  Totul s-a rezumat doar la VORBE! Faptele au rămas în grija PNL

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.