Pod cultural peste Dunăre: Școlile de Artă din Giurgiu și Ruse au semnat un acord de cooperare
Un nou pas important pentru consolidarea relațiilor culturale dintre România și Bulgaria a fost făcut joi, 14 mai, la Giurgiu, unde a fost semnat Acordul de Cooperare dintre Școala gimnazială de Artă „Victor Karpis” și Școala Națională de Arte „Prof. Veselin Stoyanov”.
Evenimentul, găzduit de Primăria Municipiului Giurgiu, a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale și ai instituțiilor culturale din cele două orașe de pe malurile Dunării, într-o atmosferă care a pus accent pe apropierea prin artă, educație și tradiție.
Documentul de cooperare a fost semnat de directoarele celor două instituții, Tudorie Cristina și Zdravko Saraliiev, în prezența viceprimarului Ionel Muscalu și a reprezentanților mediului cultural româno-bulgar.

Schimburi culturale și proiecte comune pentru elevi
Parteneriatul își propune să dezvolte cooperarea transfrontalieră și să creeze noi oportunități pentru elevii celor două școli de artă. Printre obiectivele stabilite se numără organizarea de festivaluri, concerte, spectacole de teatru și expoziții comune, dar și ateliere dedicate muzicii și artelor plastice.
Totodată, acordul prevede schimburi educaționale pe termen scurt, prin care elevii vor putea descoperi sistemul de învățământ, limba și patrimoniul cultural al țării vecine.
În cadrul colaborării vor fi marcate împreună evenimente importante precum Ziua Europei, Ziua Dunării, sărbători naționale și alte manifestări dedicate tradițiilor românești și bulgărești.
„Școala Victor Karpis are un rol important în viața culturală a Giurgiului”
Viceprimarul Ionel Muscalu a subliniat importanța acestui parteneriat pentru comunitatea locală și pentru dezvoltarea relațiilor culturale dintre cele două orașe vecine.
„Primăria municipiului Giurgiu acordă o mare importanță acestui eveniment, pentru că Școala gimnazială de Artă «Victor Karpis» ocupă un rol important în viața culturală a municipiului Giurgiu”, a declarat viceprimarul Muscalu.
La eveniment a participat și Lili Ganceva, reprezentantă a Asociația Euroregiunea Danubius, organizație implicată în susținerea cooperării dintre comunitățile de pe cele două maluri ale Dunării.
Prin acest acord, Giurgiu și Ruse demonstrează încă o dată că arta și educația pot construi punți solide între comunități, dincolo de granițe și diferențe de limbă.
(Sursa text + foto: Primăria Giurgiu)
Articolul Pod cultural peste Dunăre: Școlile de Artă din Giurgiu și Ruse au semnat un acord de cooperare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Un nou pas important pentru consolidarea relațiilor culturale dintre România și Bulgaria a fost făcut joi, 14 mai, la Giurgiu, unde a fost semnat Acordul de Cooperare dintre Școala gimnazială de Artă „Victor Karpis” și Școala Națională de Arte „Prof. Veselin Stoyanov”. Evenimentul, găzduit de Primăria Municipiului Giurgiu, a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale și […]
Articolul Pod cultural peste Dunăre: Școlile de Artă din Giurgiu și Ruse au semnat un acord de cooperare apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/pod-cultural-peste-dunare-scolile-de-arta-din-giurgiu-si-ruse-au-semnat-un-acord-de-cooperare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 14 mai 2026 14:10
