Poliția Locală Giurgiu îi amendează pe colindătorii care vin cu boxa printre blocuri

Ca și în Bucureşti, polițiștii locali giurgiuveni au declarat război celor care poartă cu ei boxe din care răsună asurzitor colinde tradiţionale. Au apărut deja pe străzi şi insistă să vestească sosirea lui Isus într-un cor de decibeli. Astfel de colindători care nu-şi mai folosesc vocile au apărut şi în alte oraşe mari din ţară.

În data de 09.12.2021, orele 12.50, polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică, echipajul Intervenție, a identificat mai multe persoane îmbrăcate în Moș Crăciun, care dețineau o boxă portabilă, folosind-o la intensitate mare, pentru a colinda în zona Spitalului de Urgență Giurgiu. A fost sancționat numitul P.M., domiciliat într-o comună din județul Ialomița cu amendă în valoare de 200 lei, conform art. 2, pct.25, din Legea nr.61/1991.

La ora 15.10, a fost identificată o altă echipă de colindători în zona Bulevardului CFR, care de asemenea, foloseau o boxă portabilă la intensitate mare, deranjând liniștea și ordinea publică a locuitorilor din zonă. Numitul M.C., domiciliat în Fetești, Jud. Ialomița, a fost identificat și sancționat  conform art. 2, pct.25, din Legea nr.61/1991, cu amendă în valoare de 200 lei.
Rugăm cetățenii municipiului Giurgiu să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246274668 și 0372735331.
(Direcția Poliției Locale)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Poliția Locală Giurgiu îi amendează pe colindătorii care vin cu boxa printre blocuri

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.