Povestea unor jafuri inedite: cum a furat un tânăr aceeaşi maşină de două ori şi a spart un bar, tot de două ori

Un tânăr din Alba Iulia a furat o maşină de două ori, pe care a condus-o fără permis şi a sustras şi bunuri dintr-un bar, cu chei potrivite, la a doua astfel de tentativă fiind prins asupra faptei.
Tânărul a fost prins în flagrant, în timp ce a intrat prin efracţie într-un bar din zona căminelor studenţeşti de pe strada Vasile Alecsandri, din Alba IUlia. La scurt timp după ce tânărul a escaladat gardul barului şi a forţat uşa de acces, s-a declanşat alarma.
Poliţia Română a prezentat ”povestea” şi pe cei doi poliţişti care l-au prins pe hoţ. Tânărul a fost reţinut vineri, iar sâmbătă a fost eliberat cu măsura controlului judiciar.
Totul s-a legat şi a ieşit bine! Emil şi Alexandru sunt poliţişti în cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia.
Pentru a fi succinţi, totuşi este weekend… colegii noştri, în urma unui apel la 112, au prins un tânăr, care ar fi pătruns, prin efracţie, într-un bar, pentru a sustrage mai multe bunuri.
Partea frumoasă este că, în urma verificărilor privind acest eveniment, a reieşit că acelaşi tânăr, în vârstă de 19 ani, a mai comis-o încă de 3 ori, după cum urmează…
În august ar fi intrat în acelaşi bar, cu chei potrivite şi ar fi sustras o sumă de bani. Tot în aceeaşi perioadă, ar fi sustras un autoturism, care avea cheile în uşă, ulterior abandonându-l.
Iar acum, înainte cu o seară, până să fie prins de colegii noştri, a mai sustras încă o dată acelaşi autoturism, doar păstrase cheile. Şi atât de mult s-a ataşat de ele, încât le ţinea în buzunar şi la ultimul furt.
V-am precizat că nu avea permis de conducere? Cât de succint poţi fi, când trebuie să prezinţi o aşa listă de fapte, care sigur o să îl afecteze întreaga viaţă!
Morala? Fiţi cuminţi, avem mulţi colegi precum Emil şi Alexandru! Zile liniştite!”, este mesajul Poliţiei Române.

Vă mai recomandăm:

 

 

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.