Premieră bugetară pentru Consiliul Judeţean Giurgiu

Premieră bugetară pentru Consiliul Judeţean Giurgiu

Bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Giurgiu pentru anul 2023 va fi de 159 de milioane de lei, un buget asemănător valoric cu cel din anul 2022, în cifre, a anunţat Dumitru Beianu, preşedintele CJ Giurgiu în cadrul unei conferinţe de presă organizată în cursul zilei de astăzi.

La această sumă se mai adaugă fonduri europene atrase de aproximativ 340 de milioane de lei, marea majoritate a acestora fiind câştigate pe proiecte ce ţin de reabilitare energetică.

În acest an, în premieră, bugetul CJ are aprobate toate sumele necesare plăţii salariilor pe întregul an atât pentru aparatul propriu al Consiliului Judeţean cât şi pentru angajaţii din celelalte instituţii aflate în subordinea şi coordonarea Consiliului.

Dumitru Beianu a amintit că în anii precedenţi acest capitol bugetar acoperea necesarul pe cel mult opt-zece luni şi de fiecare dată se aştepta rectificări bugetare ceea ce ducea la întârzieri în plata salariilor. Legat de acest aspect, Beianu s-a arătat extrem de mulţumit, pentru că în acest mod nu vor mai apărea probleme în special la DGASPC Giurgiu, cel mai mare angajator din judeţ, unde ultimii ani au fost marcaţi de greve şi proteste spontane.

Bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Giurgiu pentru anul 2023 va fi de 159 de milioane de lei, […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://obiectivgiurgiu.ro/premiera-bugetara-pentru-consiliul-judetean-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 5 ianuarie 2023 23:47

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.