Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: A intrat în vigoare Actul european privind inteligența artificială, prima reglementare în acest domeniu la nivel mondial. Am votat acest act normativ în plenul Parlamentului European

Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: A intrat în vigoare Actul european privind inteligența artificială, prima reglementare în acest domeniu la nivel mondial. Am votat acest act normativ în plenul Parlamentului European

inteligenta artificiala

Obiectivul reglementării este să asigure protecția drepturilor fundamentale ale omului și a democrației, sprijinind, în același timp, dezvoltarea inteligenței artificiale. Suntem într-un moment crucial. Inteligența artificială poate fi utilizată în scopuri benefice, dar poate sta la baza unor falsuri.
Vor fi interzise sistemele de inteligență artificială cu niveluri inacceptabile de risc. Este vorba de sistemele considerate o amenințare clară la adresa siguranței, a mijloacelor de subzistență și a drepturilor persoanelor.
Folosirea inteligenței artificiale pentru supravegherea biometrică este interzisă, cu excepția unor situații enumerate în mod exhaustiv și definite în mod strict. De exemplu, sistemele de identificare biometrică în timp real pot fi folosite pentru a căuta o persoană dispărută sau pentru a preveni un atac terorist.
Vor fi interzise atribuirea unui punctaj social, sistemele de recunoaștere a emoțiilor, activitățile polițienești bazate pe analiza predictivă.
Nu vor fi permise nici activitățile de inteligență artificială care manipulează comportamentul uman sau exploatează vulnerabilitățile oamenilor.
Extragerea fără scop precis a imaginilor faciale de pe internet ori din înregistrările camerelor video cu circuit închis pentru a crea baze de date de recunoaștere facială se numără și ea printre utilizările interzise.
Sistemele de inteligență artificială folosite pentru a influența alegătorii și rezultatul alegerilor au fost adăugate pe lista cu risc ridicat. Din aceeași categorie fac parte sistemele de recomandare utilizate de platformele de comunicare socială, cu peste 45 de milioane de utilizatori. Sunt considerate utilizări ale IA prezintă un grad ridicat de risc cele care vizează: infrastructura critică, educația și formarea profesională, sănătatea, serviciile bancare sau justiția.

Obiectivul reglementării este să asigure protecția drepturilor fundamentale ale omului și a democrației, sprijinind, în același timp, dezvoltarea inteligenței artificiale. Suntem într-un moment crucial. Inteligența artificială poate fi utilizată în scopuri benefice, dar poate sta la baza unor falsuri. Vor fi interzise sistemele de inteligență artificială cu niveluri inacceptabile de risc. Este vorba de sistemele […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/presedintele-pnl-giurgiu-europarlamentarul-dan-motreanu-a-intrat-in-vigoare-actul-european-privind-inteligenta-artificiala-prima-reglementare-in-acest-domeniu-la-nivel-mondial-am-votat-acest-act-n/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 6 august 2024 20:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.