Prețurile produselor alimentare au ajuns la cel mai înalt nivel din iulie 2011!

Preţurile mondiale ale produselor alimentare au crescut vestiginos în luna octombrie a acestui an atingând cel mai înalt nivel din iulie 2011, iar indicele preţurilor alimentare a crescut cu 31,3% în decurs de un an, a anunţat Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Indicele FAO al preţurilor alimentare a crescut cu 3% faţă de septembrie 2021 – la 133,2 puncte. În decurs de numai un an, acest indice a crescut cu 31,3%, precizează într-un comunicat FAO.
Indicatorul care măsoară variaţia lunară a cursurilor internaţionale ale unui coş de produse alimentare de bază continuă să se apropie de nivelul-record (de 137,6 puncte) pe care l-a înregistrat în februarie 2011.
A cincea lună consecutiv, preţul grâului s-a scumpit în octombrie 2021, cu 5% într-o lună şi cu 38,3% într-un an. Preţul grâului se află la cel mai înalt nivel din 2012.
Această scumpire se explică din cauza unor „recolte reduse în principalele ţări exportatoare şi anume Canada, Rusia şi Statele Unite ale Americii” precizează FAO.
Preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 9,6% în decurs de o lună şi au atins cel mai mare nivel istoric. Preţul uleiului de palmier s-a scumpit, astfel pentru a patra lună consecutiv.
În schimb, indicele FAO al preţului cărnii a scăzut cu 0,7% faţă de septembrie 2021.
(Jurnal)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Prețurile produselor alimentare au ajuns la cel mai înalt nivel din iulie 2011!

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.