Primarul comunei Clejani așteaptă deblocarea bugetului pentru a putea continua lucrările de canalizare în localitate…!

Primarul comunei Clejani așteaptă deblocarea bugetului pentru a putea continua lucrările de canalizare în localitate…!

Clejaniul este, pentru cei ce nu au trecut niciodată prin ea, o comună din vestul județului Giurgiu, de  pe malul Neajlovului, vestită datorită celebrului taraf  creat și evoluat de-a lungul anilor aici, care a dus faima localității  dincolo de granițele țării.

Astăzi , comuna formată din satele Clejani (reședința), Neajlovu, Podu Doamnei și Sterea, este administrată de un bun gospodar, primarul Florin Nidelea cu care am stat de vorbă la finele săptămânii ce tocmai a trecut.

Întrebat de ce parte se poziționează, în conflictul isact între Instituția Prefectului și Consiliul județean Giurgiu, conflict ce le-a blocat bugetul primarilor de localități și respectiv șansa acestora de a demara urgent lucrările pe care le aveau de finalizat la  început de an, primarul comunei Clejani ne spunea: Nu comentez...Pot spune doar că am o relație foarte bună cu Consiliul județean, cu domnul Beianu. În consecință stau și aștept răbdător să se deblocheze sumele ce urmează a ne fi alocate pentru a continua ce am început…

Ca și ceilalți confrați ai mei, din celelalte localități, la acest moment aștept deblocarea bugetului pentru a putea demara proiectele pe care le am în portofoliu pentru anul acesta.

Referitor la cazurile de gripă ce au pus pe jar întregul sistem național de sănătate, primarul comunei Florin Nidelea ne spunea că în localitatea sa  nu au fost probleme deosebite. ”Consătenii mei s-au tratat atât pe ei cât și pe copiii lor în general cu tratamente tradiționale, cu leacuri băbești. Dar lăsând gluma la o parte, la noi chiar nu au fost probleme grave în acest sens.

În ceea ce privește zăpada căzută săptămâna trecută, ea nu a afectat comuna, ne preciza primarul Nidelea. Am 6 utilaje cu care am acționat, degajând rapid și eficient căile de acces. Sunt pregătit și pentru situații mai grele, pentru o zăpadă mare. Ninsoarea care a căzut săptămâna trecută a fost ca un antrenament  pentru noi, căci de vreo doi ani utilajele zăceau nefolosite, în lipsa zăpezii. În privința consumurilor de carburant  noi  nu avem contract cu nicio societate, mergem doar pe consumul de motorină al utilajelor respective…

Întrebat dacă au mai fost probleme cu etnicii din comună, primarul ne-a readus aminte faptul că întreaga localitate este de mai multă vreme  înțesată cu camere video și că cei ce erau certați cu legea, respectă acum dictonul cu ”frica păzește pepenii”.

Referindu-se la  proiectele mari ce urmează a  fi implementate în localitate, ce vor veni în sprijinul comunității, primarul Florin Nidelea ne-a spus doar că  așteaptă ca în circa o săptămână să înceapă procedurile de licitații la proiectul de canalizare a comunei.   Mucalit, așa cum îl știm, primarul comunei Clejani ne-a mai  spus că deocamdată se f evită  să vorbească despre ” blana ursului din pădure” până când nu s-o debloca bugetul, ce îi va permite să facă previziuni în privința lucrărilor viitoare.

(Jurnal)

Clejaniul este, pentru cei ce nu au trecut niciodată prin ea, o comună din vestul județului Giurgiu, de  pe malul Neajlovului, vestită datorită celebrului taraf  creat și evoluat de-a lungul anilor aici, care a dus faima localității  dincolo de granițele țării. Astăzi , comuna formată din satele Clejani (reședința), Neajlovu, Podu Doamnei și Sterea, este […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/primarul-comunei-clejani-asteapta-deblocarea-bugetului-pentru-a-putea-continua-lucrarile-de-canalizare-in-localitate/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=primarul-comunei-clejani-asteapta-deblocarea-bugetului-pentru-a-putea-continua-lucrarile-de-canalizare-in-localitate
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 31 ianuarie 2023 15:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.