Prințul Harry dă o nouă lovitură familiei regale. ”Se transmite suferința genetic”. Ce spune despre tatăl său

Nu mai există cale de împăcare, Prințul Harry dă o nouă lovitură Familiei Regale a Marii Britanii, iar de data asta, țintele par să fie tatăl și bunicii săi. De ce spune el că suferința se transmite genetic.

Prințul Harry dă o nouă lovitură familiei regale

Se pare că interviul scandalos oferit jurnalistei Oprah Winfrey nu a fost finalul șirului dezvăluirilor ce cutremură Casa Regală a Marii Britanii. La doar câteva săptămâni de când a participat la înmormântarea bunicului său, Prințul Harry dă o nouă lovitură Familiei Regale. Ducele de Sussex a criticat felul în care a fost crescut de tatăl lui, Prințul Charles, vorbind despre „suferința transmisă genetic”.

Într-un interviu ce a durat aproape 90 de minute, Prințul Harry, care urmează să devină tată, pentru a doua oară, a afirmat că viața ca membru al monarhiei britanice este un mix între o grădină zoologică și filmul „The Truman Show”. Pelicula, în care a jucat Jim Carrey, spune povestea unui tânăr care ajunge să afle că, de fapt, întreaga sa viață era un reality-show, iar toți cei pe care îi credea prieteni, vecini, familie, nu erau decât actori care urmau un scenariu bine pus la punct, iar orășelul în care locuia, era un platou de filmare uriaș. Chiar dacă, inițial, a spus că nu vrea să dea vina pe cineva pentru greutățile pe care a trebuit să le suporte în anii copilăriei, Harry i-a nominalizat, totuși, pe tatăl și bunicii săi care, susține el, ar fi continuat un ciclu periculos:

„Nu pot să arăt cu degetul spre cineva și să spun că el este de vină pentru tot ce am trăit în copilărie. Acum că sunt părinte, orice suferință am trăit în trecut din pricina suferinței trăite, la rândul lor, de tatăl meu sau de părinții lui, se oprește la mine, vreau să rup ciclul, să îmi apăr copiii. Suferința se trasnmite genetic”, a explicat Prințul Harry.

Cum au fost surprinși printii Harry si William la inmormantarea bunicului lor. Toate camerele tv au asteptat momentul
Printul Harry, la înmormântarea bunicului său

El a mai dezvăluit că avea în jur de 20 de ani când și-a dat seama, pentru întâia oară, că nu își dorește să își trăiască întreaga viață captiv în Familia Regală, știind prin ce a fost nevoită să treacă mama sa, Prințesa Diana.

„Suntem cu toţii oameni”

Noile dezvăluiri au fost făcute în timpul podcastului actorului American Dax Shepard, „Armchair Expert”, la care fusese invitat pentru a promova serialul documentar produs de duce împreună cu Oprah Winfrey despre sănătatea mintală și care va avea premiera pe data de 21 mai, pe Apple TV Plus. În serialul documentar „The Me You Can’t See”, cei doi co-creatori și producători executivi vor conduce discuții despre sănătatea mintală şi emoţiile care apar în momentul în care oamenii vorbesc despre luptele lor. Printre vedetele ce vor vorbi despre propriile probleme se numără Lady Gaga, Glenn Close, jucătorul de baschet DeMar DeRozan de la San Antonio Spurs.

„Acum mai mult ca niciodată este o nevoie imediată de a înlocui ruşinea din jurul problemelor de sănătate mintală cu înţelepciunea, compasiunea şi cinstea”, a spus Winfrey. „Ne naştem în vieţi diferite, crescuţi în diferite medii şi drept rezultat suntem expuşi unor experienţe diferite. Dar experienţa noastră comună este că suntem cu toţii oameni”, a spus prinţul Harry.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.