PSD Giurgiu: Deputatul Marian Mina cere demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu

Marian Mina

Ministrul USR al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ar trebui să aibă minima decenţă şi să îşi prezinte urgent DEMISIA din această funcţie!
Nici n-ar trebui să mai aştepte vreo decizie a şefilor săi din Executiv sau de la partid. Pentru că ceea ce a făcut, astăzi, în văzul întregii ţări, este de neiertat!
Cum este posibil ca, după atâtea luni aflat la conducerea ministerului menţionat, Voiculescu să pretindă că nu există niciun act guvernamental care să reglementeze modul în care sunt pregătite, înainte de înmormântare, trupurile românilor răpuşi de SARS-COV2? Şi, astfel, a dat vina pe alţii pentru această umilinţă suportată de aproape 25.000 de familii din România.
Dacă a minţit, ruşine să-i fie! Iar dacă n-a ştiut că există de un an o asemenea măsură, într-un document al Ministerului Sănătăţii, este cu atât mai grav!
Scuzele nu îşi mai au rostul, domnule ministru. Cu dumneavoastră la conducere, Sănătatea nu se mai face bine!
Mergeţi acasă, faceţi-vă actor, magician, mim, ce doriţi, dar lăsaţi-i pe specialişti să se ocupe de sistemul sanitar, în vremuri atât de grele!



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: PSD Giurgiu: Deputatul Marian Mina cere demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.