Raed Arafat despre cele cinci victime ale exploziei de la Popești-Leordeni: „Sunt arși pe o suprafață importantă a corpului și la nivelul căilor respiratorii”

Medicul Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a făcut declarații  despre cele cinci victime aflate în stare gravă după explozia ce a avut loc vineri la o hală de reciclare din Popești-Leordeni.

Raed Arafat: ”Prognosticul este rezervat”

Șeful DSU a spus că cei cinci răniți grav au fost arși pe o suprafață importantă a corpului și la nivelul căilor respiratorii, ceea ce face prognosticul ”și mai rezervat”. Aceste persoane au fost intubate la fața locului înainte de a fi duse la spital.

”Suntem în legătură permanentă cu Ministerul Sănătății, am vorbit cu domnul prim-ministru, a fost informat și președintele. Cu doamna ministru Mihăilă am discutat inclusiv posibilitatea, dacă va fi necesar, să îi ducem în afară. Vor fi comisii care vor evalua cazurile celor cinci, noi între timp am întreprins deja primii pași pentru a găsi locuri în afară prin atașații Ministerului de Interne și există locuri”, a mai spus Raed Arafat.

Când se va decide dacă victimele vor fi transportate în străinătate

De asemenea, Raed Arafat a declarat că decizia referitoare la transportarea celor cinci pacienți în străinătate va fi luată cel mai târziu sâmbătă dimineață. Șeful DSU a adăugat că au fost deja găsite locuri în Germania, Belgia ”și se caută și în Austria, pentru că este mai aproape”.

”Eu cred că în cursul zilei de astăzi sau mâine dimineață decizia va fi luată la nivel de comisii, după care este treaba noastră, în colaborare cu Ministerul Apărării și probabil vom face misiunea de transport, dacă se decide acest lucru. Trebuie confirmare cu spitalele”, a spus Raed Arafat.

În urma exploziei ce a avut loc la hala de reciclare din localitatea Popeşti-Leordeni vineri, după prânz, au fost rănite 11 persoane, dintre care șase au suferit arsuri, iar restul au fost intoxicate cu fum.

În urma incidentului, Ministerul Sănătății a anunțat că dintre cei cinci pacienți aflați în stare gravă, doi au fost transportați la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni, iar ceilalți trei, la Spitalul de Urgență Floreasca din București.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.