Războiul din Afganistan: Oare a meritat un efort de 20 de ani

Pe 1 octombrie 2001, la doar trei săptămâni după atacurile de la 11 septembrie şi la câteva zile după bombardarea Afganistanului, un număr mic de americani ieşiţi la un protest purtau pancarte cu „Nu transformaţi o tragedie într-un război”. Ei nu au convins autorităţile având în vedere atrocităţile comise de teroriştii al-Qaeda. New York Times titra despre manifestaţia unor americani împotriva unui război declanşat din cauza terorismului.

Acum, după 20 de ani încheiaţi cu înfrângerea uluitoare a SUA şi a aliaţilor săi şi reîntoarcerea la putere a talibanilor, apar aceleaşi întrebări de atunci, doar că ele au în plus accente de disperare şi resemnare.

„Sunt pe punctul de a pierde toate lucrurile pentru care am muncit din greu noi toţi, cei din familia, tribul, districtul şi din provincia mea. Am fost obligaţi să fugim, să ne abandonăm casele pentru care ne-am străduit atât şi să renunţăm la toate sacrificiile pe care le-am făcut”, spune Pashtana Durrani, activistă pentru educaţia fetelor în provincia Kandahar.

Un fost ofiţer american, în prezent membru în consiliul pentru apărare al Truman National Security Project, locotenent-colonelul James Cho spune că se simte furios şi trist şi se chinuie să priceapă dacă sacrificiile celor care au mers la război au contat cu adevărat.

După ce s-a frământat îndelung asupra întrebării dacă măcar războiul a avut un sens prin prisma „viziunii strategice sau a obiectivului”,şi s-a lăsat cuprins de disperare, şi-a dat seama că „m-am dus pentru au făcut-o fraţii şi surorile mele, voind să mă asigur că avem grijă unii de alţii”.

În ceea ce priveşte obiectivul primar al SUA şi al partenerilor de coaliţie, şi anume împiedicarea teroriştilor să facă din Afganistan o rampă de lansare a atacurilor asupra Occidentului, se poate spune că şi-a atins ţinta şi a avut succes. Dar ce se va întâmpla în continuare, va fi inversat acest succes?

„Relaţiile dintre talibani şi Al-Qaeda sunt la fel de solide ca pe vremuri. Deşi poziţionarea politică a talibanilor se poate să fi evoluat într-un anumit fel de-a lungul anilor, de obicei relaţii ca acestea sunt deosebit de rezistente”, spune Charles Lister, cercetător la Middle East Institute.

Marţi, Inspectorul general special pentru reconstrucţia Afganistanului (SIGAR) a publicat un raport în care a făcut bilanţul cuprinzător al războiului.

„Dacă obiectivul a fost reconstruirea şi apoi lăsarea în urmă a unei ţări capabilă de autosusţinere, care nu ar reprezenta ameninţări importante la adresa intereselor de securitate naţională ale SUA, tabloul general al Afganistanului este sumbru. În ciuda tuturor acestor câştiguri (creşterea speranţei de viaţă, reducerea mortalităţii infantile, a analfabetismului), întrebările-cheie la care trebuie să răspundem este dacă acestea sunt comensurabile cu investiţiile SUA sau sunt sustenabile. Potrivit analizei Sigar, răspunsul e „nu” la ambele”, se arată în raport.

Dincolo de aceste contabilizări iniţiale, Afganistanul moştenit de talibani este foarte diferit de cel pe care îl cucereau în 1996.

Rata mortalităţii infantile s-a redus la jumătate, acum una din trei adolescente afgane ştie să scrie şi să citească. De asemenea, aproape toţi afgani au acces la electricitate faţă de mai puţin de unul din patru în 2005.

Aceste progrese nu pot fi spulberate pur şi simplu – ar fi autodistructiv pentru talibani să încerce să le elimine, în ciuda înfrângerii militare zdrobitoare de care au fost capabili.

Dominic Tierney, profesor de ştiinţe politice şi autorul cărţii „The Right Way to Lose a War: America in an Age of Unwinnable Conflicts” spune: „Ce se întâmplă cu aceste războaie moderne complexe este că nu au un final clar. Acum ne găsim într-un moment absolut critic, în care am putea fi nevoiţi să decidem: ne aflăm în faţa unei pierderi gestionabile sau a unei catastrofe totale? Oamenii trebuie să priceapă că prăpastia dintre aceste stări de lucruri este enormă. Victoria talibanilor va crea numeroase fricţiuni între talibani şi o mulţime de actori regionali. Iar dacă SUA este înţeleaptă, poate chiar să profite de asta”.

Tierney e de părere că SUA ar trebui să folosească toate mijloacele la dispoziţie, inclusiv parteneriate cu China, Rusia şi alte puteri mondiale care au o miză în Afganistan, astfel încât să atenueze dimensiunea înfrângerii.

„Ce ar trebui să facă acum comunitatea internaţională este să se angajeze faţă de protecţia umanitară – mai ales a femeilor şi fetelor aflate în faţa unor riscuri disproporţionate în privinţa sănătăţii, siguranţei şi stării de bine, în condiţiile în care acea muncă nu va mai lăsată să continue. De asemenea, ar trebui să se angajeze faţă de primirea unor refugiaţi. Sunt chestiuni de viaţă şi de moarte pe care lumea nu poate refuza să le vadă”, spune Farhat Popal, care a lucrat pentru Departamentul de Stat şi pentru Sigar.

„Sunt absolut convinsă: dacă talibanii insistă să-i priveze de orice bucurie pe afgani, cel mai traumatizat şi năpăstuit popor de pe Pământ, atunci îşi semnează sfârşitul propriei guvernări”, scrie Fatima Ayub, o afgană, directorul pentru Washington al Crisis Action.