”RECIDIVĂ”: PREFECTUL PSD ATACĂ, DIN NOU, ÎN INSTANȚĂ BUGETUL CONSILIULUI JUDEȚEAN

”RECIDIVĂ”: PREFECTUL PSD ATACĂ, DIN NOU, ÎN INSTANȚĂ BUGETUL CONSILIULUI JUDEȚEAN

Anunțul vine de la președintele CJ, Dumitru Beianu, care, vineri seară, prcizează, pe pagina sa oficială:

”Astăzi, prefectul județului a atacat hotărârea CJG prin care au fost alocate fondurile de echilibrare, demers neinspirat, cu efecte dezastruoase pentru programele de investiții și nu numai (voi reveni săptămâna viitoare cu detalii relevante).

Aș adăuga că UAT-urile au nevoie de banii aceștia pentru cofinanțările proiectelor pe care le au din PNRR, AFM etc.
Vedem în fiecare zi proiecte ale comunităților care se semnează din fonduri neramburabile sau prin Anghel Saligny, de la buget. Toate acestea au nevoie de cofinanțare. Doamna prefect tocmai pe acestea le blochează pentru că primarii giurgiuveni nu își vor putea aproba bugetele incluzând aceste fonduri și le va fi afectată capacitatea financiară pentru asigurarea cofinanțării investițiilor.
Pentru acest moment, vreau să demontez impresia creată de un articol subiectiv, prezentând situația reală:
⁃ anul trecut, premierul a alocat succesiv două tranșe, din Fondul de rezerva aflat la dispoziția prim-ministrului, fonduri pentru UAT-urile din județul Giurgiu. Am salutat alocările respective, care au permis unui număr de comune și orașe să își completeze sursele de finanțare;
⁃ prin hotărârea adoptată, nu am făcut decât să alocăm sumele corespunzătoare cotei de 6 % din impozitul pe venit pentru a rezolva nevoile financiare ale celorlalte UAT-uri.
Până la data organizării unei conferințe în care să prezint detalii, mă rezum la a prezenta situația alocărilor, foarte ușor de parcurs și de interpretat de către giurgiuvenii interesați.
Vom constata, fiecare dintre noi, că diferențele sunt nesemnificative și toate comunele au bani pentru proiectele avute în listele de investitii.
Anunțul vine de la președintele CJ, Dumitru Beianu, care, vineri seară, prcizează, pe pagina sa oficială: ”Astăzi, prefectul județului a atacat hotărârea CJG prin care au fost alocate fondurile de echilibrare, demers neinspirat, cu efecte dezastruoase pentru programele de investiții și nu numai (voi reveni săptămâna viitoare cu detalii relevante). Aș adăuga că UAT-urile au …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/01/20/recidiva-prefectul-psd-ataca-din-nou-in-instanta-bugetul-consiliului-judetean/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 20 ianuarie 2023 23:01

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.