Rusia va adopta măsuri de răspuns în cazul aderării Finlandei la NATO

Rusia va fi nevoită să adopte măsuri de răspuns în cazul aderării Finlandei la NATO, a anunțat Ministerul de Externe al Rusiei, citat de RIA Novosti.

Ministerul a menționat că intenția autorităților finlandeze de a depune fără întârziere cererea de intrare în Alianță a devenit o schimbare radicală a cursului de politică externă al țării, care timp de decenii a promovat o politică de nealiniere militară.

”Rusia va fi nevoită să adopte măsuri de răspuns atât cu caracter tehnico-militar, cât și de altă natură, cu scopul de a limita amenințările la adresa securității ei naționale ce apar în acest context”, a subliniat MAE Rus.

Diplomații au arătat că scopul NATO este continuarea extinderii spre granițele Rusiei și crearea a încă unui flang de amenințare militară la adresa Rusiei. ”Dar numai istoria va judeca de ce trebuie ca Finlanda să-și transforme teritoriul într-o graniță de confruntare militară cu Federația Rusia, pierzându-și, în același timp, independența în luarea propriilor decizii”, consideră MAE.

În opinia instituției, decizia autorităților de la Helsinki va dăuna în mod serios relațiilor dintre cele două țări, precum și menținerii stabilității și securității în nordul Europei. În plus, ea va fi o încălcare directă a obligațiilor de drept internațional ale Finlandei, în primul rând a Tratatului de pace din 1947, precum și a Tratatului ruso-finlandez din 1992.

”De altfel, având în vedere actuala atitudine de indiferență a Occidentului colectiv față de dreptul internațional, un asemenea comportament a devenit normă”, a concluziat MAE rus.

După cum menționează RIA Novosti, Suedia și Finlanda au evocat posibilitatea de a renunța la anii de neutralitate și de a adera la NATO în contextul operațiunii speciale a Rusiei în Ucraina. Secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, a susținut ideea și a promis să asigure ambelor state o aderare rapidă.

La Kremlin, aderarea Suediei și a Finlandei la Alianță a fost catalogată drept o amenințare existențială pentru Rusia. Potrivit secretarului de presă al președintelui, Dmitri Peskov, apropierea NATO de granițele ruse nu face lumea și, în special, continentul euroasiatic mai stabil și mai sigur.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.