Scandalos! Salariul faraonic pe care-l primește Nicu Marcu, șeful ASF

Scandalos! Salariul faraonic pe care-l primește Nicu Marcu, șeful ASF

Scandalos! Salariul faraonic pe care-l primește Nicu Marcu, șeful ASF, vinovatul pentru triplarea prețurilor la polițele RCA, prin falimentul City Insurance și dezastrul de la Euroins

City Insurance a intrat în faliment, iar în cazul Euroins se pregătește un alt faliment. Până acolo, compania bulgarilor a intrat în insolvență. Astfel, după o triplare a prețurilor la polițele RCA, se anunță noi scumpiri. Totul, după o lungă perioadă de timp în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), condusă de Nicu Marcu, a dormit. 

În mod surprinzător, șeful instituției, încasează un salariu aproape triplu față de cel al președintelui României și al premierului, peste 12.000 de euro pe lună. Pentru cele mai importante funcții din stat, salariile sunt de aproximativ 5.000 de euro. Nicu Marcu se întrece cu Emmanuel Macron, președintele Franței, care primește lunar în jur de 16.000 de euro pe lună.

Nicu Marcu este acuzat de incompetență și de rea voință de mai multe voci din spațiul public, inclusiv de către economistul Radu Soviani.

„În contrast, de la momentul februarie 2021, când Nicu Marcu şi ASF au ştiut că City Insurance a falsificat un extras de cont de 50 de milioane de euro pentru a pretinde că este solvabilă (şi a nu aduce capital), Nicu Marcu şi ASF au mai lăsat City Insurance încă aproximativ opt luni să emită poliţe pe piaţa RCA, majorând frauda de la City cu aproximativ un miliard de lei şi devenind astfel complici. O societate nesolvabilă, delapidată de proprii acţionari, cu ştiinţa lui Nicu Marcu şi favorizarea începând cu martie 2017 a funcţionarilor ASF, a fost lăsată să emită în continuare RCA şi poliţe de garanţii, fraudând asiguraţii şi în cele din urmă bugetul.

În cazul Euroins, datele publice arată că, încă din 31 martie 2021, ASF ştia că Euroins nu raportează toate litigiile şi, prin urmare, nu aduce capital pentru rezervele de daună, nerespectând indicatorii de solvabilitate fără de care o societate de asigurări nu poate funcţiona.

„Nicu Marcu a fost numit președinte la ASF fără a respecta criteriile de experiență prevăzute de lege / Sub mandatul lui, piaţa de asigurări RCA din România a devenit nefuncţională, sălbatică, cu preţuri duble şi chiar triple în ceea ce priveşte asigurările RCA. Societăţile care emiteau 80% din poliţele RCA (City Insurance, Euroins) fie au intrat în faliment (City Insurance), fie sunt anunţate, din postura de ‘cioclu’”

Nicu Marcu, preşedinte al ASF numit politic şi fără să respecte criteriile de experienţă prevăzute de lege pentru a fi preşedinte ASF (el pretinzând în locul criteriilor legale că ‘a fost profesor’, dar şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi, numit politic) conduce ASF din iunie 2020.

Sub mandatul lui, piaţa de asigurări RCA din România a devenit nefuncţională, sălbatică, cu preţuri duble şi chiar triple în ceea ce priveşte asigurările RCA. Societăţile care emiteau 80% din poliţele RCA (City Insurance, Euroins) fie au intrat în faliment (City Insurance), fie sunt anunţate, din postura de ‘cioclu’ de către Marcel Ciolacu (…), arătând că Parlamentul este inert şi chiar complice în a proteja populaţia (care i-a ales), dar şi companiile din România, faţă de incompetenţa/complicitatea unor funcţionari de rang înalt din ASF. În loc să îi audieze, Preşedintele Camerei Deputaţilor le acordă ,,audienţă”. Ca şi când Parlamentul ar fi subordonat ASF, şi nu invers (…)”, a notat Soviani, pentru Bursa.

 

SURSA: https://www.romaniatv.net/

Scandalos! Salariul faraonic pe care-l primește Nicu Marcu, șeful ASF, vinovatul pentru triplarea prețurilor la polițele RCA, prin falimentul City


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://reflectoruldesud.ro/2023/03/17/scandalos-salariul-faraonic-pe-care-l-primeste-nicu-marcu-seful-asf/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 17 martie 2023 15:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.