Scandalul drumului spre Vamă începe să atingă accente penibile și cineva ar trebui să-și tragă palme singur

După răspunsul ministrului Transporturilor, Lucian Șova, care a spus clar, cu gura lui, nu prin comunicate sau e-mail-uri dubioase care e situația legală a drumului și, mai ales, că a promis și o rezolvare, te-ai fi așteptat ca subiectul să se așeze în stand-by, până vedem dacă se și concretizează.

Dacă primarul Barbu a înțeles situația și, înțelept, s-a repliat în așteptare, mai tânărul său partener de conferință, fostul ministru Cuc, mai nărăvaș și mai răsfățat politic decât oricare dintre ”lupișori”, continuă războiul pe cont propriu cu o îndârjire care-l face să nu vadă ridicolul în care se pune singur.

Așadar, simțindu-se jignit probabil de palma dată, părintește, peste ceafă de către actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, apelează la prieteni care încropesc repede niște întrebări și, mai ales, răspunsuri.

Acum, pentru oricine a avut o corespondență oficială cu o instituție știe și cum se face și cum arată răspunsurile primite, inclusiv pe e-mail. De-aia spun că postarea respectivă este o făcătură jenantă (asta până la proba contrarie).

Deci, un ziarist local, zice că trimite trei întrebări către Ministerul Transporturilor iar în două zile primește acest răspuns:

R-CNAIR-1

Celor care n-au avut corespondențe oficiale,  le spun că nu există răspuns oficial fără date de identificare: antet, ștampilă, numele în clar și către cine este trimis răspunsul chiar dacă este vorba de poșta electronică.

Ori, acest comunicat este varză: întrebările sunt trimise către ministerul Transporturilor, răspunsul vine de la CNAIR.

Dacă ministerul a trimis spre soluționare CNAIR,  cine de aici își permite să să vorbească în numele ministrului și să traducă, în sens de laudațio ( grețos chiar pe alocuri) la adresa lui Cuc, spusele acestuia? Și, de ce această parte nu apare în print screen-ul făcut e-mail-ului ci este doar transcrierea autorului articolului?

Dacă facem totuși pe proștii și acceptăm acest răspuns ca oficial, păi mai bine nu-l publicau fiindcă aici se spune clar că drumul a fost preluat de  CNAIR de la DRDP, că demersurile privind acest proiect au fost reluate luna trecută, deci în prezent hotărârea de Consiliul Local este doar o intenție de predare a drumului.

De asemenea, dacă e-mailul este oficial, de a fost acoperită adresa de e-mail la care a fost trimis și de ce nimeni nu își asumă conținutul.

Una peste alta, toată încercarea asta jenantă de a ieși basma curată dintr-o poveste urâtă în care cineva spunea că a fost o cursă de fapt este, până la proba contrarie, o  țeapă cu iz de premeditare.

M.B

 

 



Sursa: giurgiu-acum.ro
Articol sursa: Scandalul drumului spre Vamă începe să atingă accente penibile și cineva ar trebui să-și tragă palme singur

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.