Situația actualizată a PESTEI PORCINE AFRICANE la nivelul JUDEȚULUI GIURGIU.

Situația actualizată a PESTEI PORCINE AFRICANE la nivelul JUDEȚULUI GIURGIU.

                                   COMUNICAT DE PRESĂ 

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu vă  informează că la data de 25.05.2023 în judeţul Giurgiu sau în județele învecinate nu mai există focare active de Pestă Porcină Africană la suinele domestice, însă există în continuare un număr de 108 cazuri active de Pestă Porcină Africană depistate la mistreți împușcați, accidentați sau găsiți morți pe raza a 17 fonduri de vânătoare care până la această dată nu au întrunit condițiile necesare pentru a fi stinse și pentru ridicarea restricțiilor (absența virusului la porcii sălbatici testați pentru o perioadă minimă de 24 luni, ultimul caz depistat fiind în aprilie 2022).

După cum ne spunea dir. adjunct al DSVSA Giurgiu, dr. Mădălina Stocheci, chiar dacă în momentul de față nu mai evoluează Pesta Porcină Africană la suinele domestice din gospodăriile populației, ținem să vă atragem atenția asupra faptului că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Giurgiu sau autorităţilor locale.

ESTE INTERZISĂ COMERCIALIZAREA, ÎNSTRĂINAREA SAU MIȘCAREA SUB ORICE FORMĂ A PORCILOR VII, A CĂRNII ȘI PRODUSELOR DIN CARNE DE PORC PROVENITE DIN ZONELE DE RESTRICȚIE, CA URMARE A EVOLUȚIEI VIRUSULUI PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA).

Achiziționarea de suine de la persoane necunoscute, fără documente sanitare veterinare reprezintă un risc major de extindere a Pestei Porcine Africane, în acest caz proprietarii de animale  putând fi sancționați contravențional, fapt ce duce, implicit, la neacordarea despăgubirilor cuvenite, în cazul apariției bolii.

Un alt risc de apariție a Pestei Porcine Africane în gospodărie îl reprezintă introducerea furajelor recoltate de pe câmp și administrarea în hrana suinelor înainte de perioada de așteptare recomandată; de asemenea, este interzisă administrarea în hrana suinelor a resturilor alimentare rezultate din gospodăria proprie sau procurate de la unitățile de alimentație publică – mai preciza dir. adj al DSVSA.

Subliniem faptul că fără sprijinul și înțelegerea cetățenilor, în special a crescătorilor de porci, apariția unor noi focare de boală nu poate fi stopată, fapt ce va duce la pagube economice importante atât în sectorul industrial cât și în cel gospodăresc – menționa dr. Mădălina Stocheci.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

DSVSA Giurgiu vine în sprijinul cetățenilor prin instruirea lunară a medicilor veterinari concesionari, urmată de realizarea de către aceștia a consilierilor lunare a proprietarilor de suine din gospodăriile populației pentru îmbunătățirea condițiilor de bunăstare a animalelor și prevenirea virusului Pestei Porcine Africane. În acceași direcție a prevenirii Pestei Porcine Africane sunt organizate controale în echipe mixte cu alte instituții ale Statului abilitate în acest sens pentru depistarea respectării interdicției de creștere a suinelor în istem deschis sau îngrădite în cantoane silvice, în vecinătatea digurilor, stânelor, taberelor de vară, în societăți agricole vegetale, precum și pe suprafața sau vecinătatea gropilor de gunoi.

(Jurnal)

 

 

 

 

 

 

 

 

                                   COMUNICAT DE PRESĂ  Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu vă  informează că la data de 25.05.2023 în judeţul Giurgiu sau în județele învecinate nu mai există focare active de Pestă Porcină Africană la suinele domestice, însă […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/situatia-actualizata-a-pestei-porcine-africane-la-nivelul-judetului-giurgiu/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=situatia-actualizata-a-pestei-porcine-africane-la-nivelul-judetului-giurgiu
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 26 mai 2023 13:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.