În dimineața primei zile de bac m-am trezit cu un nod în gât. Aveam impresia că nu știu nimic și-i invidiam pe toți oamenii care nu erau împovărați de această grijă: bunica pregătind ouă ochiuri, vecinul meșterind sub Lăstun, șoferul firobuzului 13 sosind în stație cu țigara-n gură, etc. După ce am băut o gură de ceai și mi-am făcut cruce în fața oglinzii din baie, mi-am luat tricoul cu Kreator – Coma of souls – și am dat să plec, dar bunicul mi-a atras atenția că nu se cade să mă prezint așa la examen.
– Cum să mergi cu tricoul ăsta de vărieșan? Ia și tu o cămașă pe tine!
Singura cămașă pe care o aveam era o spălăceală verde-neagră, în carouri, mult prea groasă pentru luna iunie. Bunicul a scos atunci din dulap una kaki, care i-a rămas din armată, și mi-a spus că-mi va veni grozav. În timp ce coboram scările mă simțeam ca soldatul Bukowski din filmul ”Hair” intrând în avionul ce-l ducea la moarte în Vietnam. În fața scării m-am întâlnit cu un băiat din alt bloc care dădea bacul în aceeași zi, dar la liceul Electromotor. Mă-sa, topită de emoție, a ieșit să-l conducă. Avea în mână un vechi aparat Smena și s-a oferit să ne fotografieze, să avem o amintire din prima zi de bac. N-am văzut niciodată acea poză, la fel cum n-am primit nici lada de bere câștigată după pariul pe Borussia Dortmund în finala Ligii Campionilor cu Juve.
Am luat-o pe jos din Circ spre Iosefin, așa cum făcusem timp de patru ani, aproape zi de zi. Nu mi-a plăcut niciodată să schimb și să aștept tramvaiele. Încercând să scap de stres, îmi făceam tot felul de scenarii. La magazinul ”Tița” mi-am luat un corn și câteva țigări Viceroy la bucată. Până la începutul examenului la română oral mai erau 15-20 minute, așa că m-am decis să grăbesc pasul. În timp ce treceam peste Podul De Fier, l-am văzut pe colegul meu Damjan Pejović cum sare cap în bazinul ștrandului Autoturisme. În loc de slip purta niște boxeri, dovadă că acțiunea nu era premeditată. El venise la Timișoara de la Belgrad cu puțin timp în urmă și vorbea foarte prost românește. Această scenă a avut un efect terapeutic asupra mea. Dacă el, care abia leagă două vorbe, nu se stresează și face baie cu un sfert de oră înainte de examen, de ce m-aș agita eu? Am intrat printre primii, țin minte că mi-a picat ”Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Și fiindcă eram cât de cât bun la istorie, am început s-o dau în sus și-n jos cu Ștefan Cel Mare, așa că, spre surprinderea mea, am luat 10. „Cveće na uvo”, cum ar fi spus o colegă folosind un calc din limba română (”floare la ureche”), care în sârbă sună absolut cretinește. Singurul lucru de care mi-a părut rău e că am răspuns înaintea lui Pejović și n-am asistat la elocuțiunea lui despre Eminescu, ar fi fost un adevărat deliciu. De fapt, având în vedere situația lui mai specială, comisia i-a dat voie să aleagă ce subiect vrea, iar el l-a ales tocmai pe Eminovici motivând că-i place numele cu terminație sârbească.
O altă chestie notabilă legată de bacul din 1997 ar fi și examenul la engleză, pe care, din toată generația liceului ”Dositej Obradović”, l-am susținut doar eu și Pejović. Toți ceilalți au dat la rusă scris și au terminat într-o jumătate de oră. Pe noi doi ne-au dus într-o clasă mică, aproape de cancelarie, unde la un moment dat a venit o profesoară cu alură victoriană, de la liceul Shakespeare, care ni s-a adresat direct în limba lui Willy, forțând accentul englezesc:
– Good morning! How are you, dear students? Are you ready for this important exam?
Noi am mormăit ceva ce presupunea a fi un răspuns, după care Dača mi-a șoptit în sârbește:
– Izgleda da smo ga najebali! (Se pare că am belit-o).
Chiar dacă n-am știut să scriem prea multe la exercițiile de gramatică și la comentariul despre personajul Melpomenus Jones, am dres-o cumva târâș-grăpiș de-un 6 virgulă ceva, după care ne-am dus glonț la terasa hotelului ”Continental” să bem câteva halbe de bere îndoită cu apă, specialitatea casei. Am făcut o radiografie satirică a bacului și am concluzionat că dracul n-a fost chiar atât de negru. M-am întors acasă pe scut, urmând ca după câteva zile să mă înscriu la examenul pentru facultate. Un drăcușor mi-a șoptit la ureche că ăi mai mari drojdieri de la Universitatea de Vest sînt tocmai la istorie, realitate care urma să se confirme peste câteva luni în toată plenitudinea ei.
Bunicul a desfăcut o sticlă de șampanie și m-a încurajat spunând:
– Nu știu cum ai reușit, că nu te-am prea văzut învățând. În ritmul ăsta sigur intri și la facultate, ai tu tactica ta, nimic de zis.
A dat peste gât paharul, după care s-a dus să fumeze un Snagov în bucătărie. Eu m-am întins în pat și am pornit televizorul. Oreste de la Antena 1 dădea dume la rubrica meteo. Și fiindcă s-a nimerit să fiu coleg de absolvire cu Iulian, împăratul romilor, care și-a luat diploma la 60+ de ani, prezentatorul pasionat de ezoterie și-a încheiat rubrica astfel: ”Mâine soarele va străluci ca dintele de aur al unui împărat cu bacul luat”. Imediat mi-am pregătit slipul, hotărât ca a doua zi să merg să fac o baie la Termal.