Spațiu de picnic amenajat de Primăria Prundu

Prundu 1

La intrarea în comuna Prundu, în locul cunoscut de localnici sub numele de ” La Ponton „, primăria Prundu a amenajat o zonă de picnic, astfel încât cetățenii să aibă un spațiu unde să își petreacă timpul liber, unde să se relaxeze sau să iasă la iarbă verde.
În imediata apropiere se află pădurea Prundu, astfel încât locaţia este una generoasă.
Autorităţile locale au pietruit drumul de acces, au plantat copaci şi gazon, iar la sfârşit de săptămână aici sunt sunt amplasate mese, bănci şi pubele pentru gunoi.

Catalin Corbea
” Proiectul se află la început, acesta va fi extins prin amenajarea de locuri de parcare, grătare şi toate facilităţile necesare.
Important este că oamenii au început deja să vină aici, pentru a petrece câteva ore în mijlocul naturii.
Este o investiţie realizată din bugetul local, costurile fiind minime. Pot fi făcute lucruri frumoase şi cu bani puţini, important este să vrei, să ai o viziune de dezvoltare a localităţii pe care o gospodăreşti. De altfel, acesta este şi rolul unui primar, să aibă permanent proiecte, să identifice surse de finanţare, să găsească soluţii. Orice lucru făcut, oricât ar fi el de mic, aduce plus valoare localităţii „, ne-a declarat Cătălin Corbea, primarul comunei Prundu.Prundu 2



Sursa:
giurgiupesurse.ro
Articol sursa: Spațiu de picnic amenajat de Primăria Prundu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.