Spion sub acoperire: Ce informaţii căuta să afle diplomatul rus expulzat din România

Potrivit unor surse din proximitatea MAE citate de România Liberă, Aleksei Grişaev, adjunctul ataşatului militar rus la Bucureşti, desfăşura activităţi de spionaj sub acreditare diplomatică.

Grişaev ar fi fost spion GRU şi avea misiunea să recruteze cetăţeni români care să îl sprijine în colectarea de informaţii din interiorul Guvernului României. Este vorba de informaţii ce ţin în principal de politica externă a României, de armată şi de sistemul naţional de securitate energetică.

Grişaev a fost interesat, de exemplu, să obţină informaţii legate de activitatea forţelor NATO, dar şi despre interesele aliaţilor europeni şi americani ai României. Însă activităţile şi acţiunile sale nu au avut succes.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a domnului Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, având în vedere că activităţile şi acţiunile sale contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961. Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 26 aprilie 2021, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, domnul Valery Kuzmin”, se arată într-un comunicat al MAE făcut public luni.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat luni, pentru agenţia TASS, că ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, cunoaşte bine procedura măsurilor reciproce. MAE de la Moscova a comentat astfel decizia României cu privire la expulzarea adjunctului ataşatului militar rus la Bucureşti.

La rândul său, ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a catalogat decizia expulzării drept un gest „neprietenos”, precizând că Moscova poate lua o măsură similară.

Recent, Valeri Kuzmin a transmis o ameninţare voalată, insinuând că România ar trebui să fie îngrijorată dacă s-ar implica într-o „aventură militară” alături de NATO.

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a răspuns ambasadorului rus că „orice ameninţare la adresa României este o ameninţare la adresa NATO”.

„Faptul că România face parte din această alianţă este o garanţie pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi, fără niciun fel de dubiu, de aceea am şi spus că nu există niciun fel de pericol pentru România şi pentru cetăţenii ei în cursul acestei crize care a avut loc zilele trecute (mişcările de trupe ruse la graniţele Ucrainei – n.r.). Dar trebuie să fim foarte clari aici: orice ameninţare la adresa României este de fapt o ameninţare la adresa NATO şi luăm în serios aceste aspecte”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu duminică seară la Antena 3.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.