Europarlamentarul Mihai Tudose (PSD) îl acuză pe europarlamentarul Rareş Bogdan (PNL) că minte în privinţa performanţei României în campania de vaccinare. După ce Bogdan a susţinut că România se află pe locul trei în UE în privinţa vaccinări anti-COVID, fostul premier social-democrat prezintă o statistică total diferită: România se află,Citeste pe larg

Ministrul Justiției, Stelian Ion, dă asigurări că dosarul „10 august“ nu e închis. El susține că se pot formula plângeri împotriva acestei ordonanțe de clasare. Stelian Ion „Se poate formula plângere împotriva acestei ordonanțe de clasare. Deci există pe lege. Au dreptul acesta de la lege. Pentru ei e destulCiteste pe larg

În vârstă de 55 ani, Adriana Bunea era profesoară de fizică la Liceul German din Oradea, fiind plânsă atât de familie, cât şi de colegi, dar şi de elevii ei. „Colectivul Liceului Teoretic German „Friedrich Schiller” anunţă, cu nemărginită durere, trecerea la cele veşnice a doamnei profesoare Bunea Maria Adriana,Citeste pe larg

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, că în dosarul „10 august”, Ministerul Justiţiei poate cere verificarea procedurilor administrative şi, dacă sunt identificate probe noi, se poate relua urmărirea penală. Lucian Bode „Niciodată nu am comentez şi nu comentez hotărârile instanţei. (…) Dar (…) nu putem să ne facemCiteste pe larg

Dumitru Beianu Poate astăzi, poate maine/ îi voi fi spicului pâine”, sunt versuri care vor dăinui la căpătâiul „cavalerului firului de iarbă”. Daca nu s-ar fi grabit sa plece ca sa culeaga un nufar din cer, poetul „campiei de platina”, Petre Ghelmez, ar fi implinit astazi 89 de ani. NascutCiteste pe larg

Este un document extrem de aşteptat – îl puteţi lectura la finele acestui material – nu numai pentru concluziile sale dramatice şi înfiorătoare pentru ceea ce ar fi trebui să însemne ordinea planetară a lumii în care trăim dar şi pentru consecinţele directe şi indirecte pe care le va puteaCiteste pe larg

Specializată în istorie sovietică, istoricul francez Françoise Thom face, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, o radiografie a regimului putinist din Rusia. Sovietologul explică, de pildă, care sunt resorturile actualului regim de la Kremlin – în care tehnicile puterii sunt inspirate din arsenalul leninist şi din şcoala KGB – şi spuneCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Astăzi, în Parlament, am văzut din nou până unde poate merge cinismul și sfidarea PSD la adresa tuturor românilor și ne-am reamintit de ce am fondat USR și PLUS și am decis să intrăm în politică. Pentru că ceea ce am văzut în această seară am trăit, fiecareCiteste pe larg

Deci, Ministerul de Finanțe condus până în decembrie de Florin Cîțu dă publicității niște date din care reiese că guvernul liberal a angajat 14.000 de bugetari în 2020. Azi, premierul Florin Cîțu zice că n-are cum, domle, e falș. Și anunță o anchetă să vază cine a mințit! Read MoreCiteste pe larg

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că şcolile vor funcţiona „exact” după scenariile verde, galben, roşu, dar există posiblitatea să se facă o abatere, punctual, în cazul unităţilor de învăţământ în care există mai multe cazuri de cadre didactice infectate cu SARS-CoV-2 sau cu infrastructură deficitară. „Ordinul comun prevedeCiteste pe larg

ISU Giurgiu ‼️ O clipă de neatenție poate fi periculoasă. Imaginile sunt de la halta Oncești, acolo unde un autoturism a fost acroșat de tren, în această după-amiază. Din fericire nu au fost persoane rănite. 👨‍🚒 La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială deCiteste pe larg

ISU Giurgiu Să spui „mulțumesc” poate fi destul de greu uneori. Deși este un cuvânt simplu, valorează mult pentru că arată aprecierea, respectul și, în cazul nostru, sprijinul reciproc. 🤝 Le mulțumim astăzi colegilor pentru fiecare misiune în lupta cu focul, pentru fiecare intervenție la inundații sau înzăpeziri, pentru primulCiteste pe larg