SURPRIZĂ! Fost președinte al CJ Giurgiu, liberalul Vasile Mustăţea a fost numit în funcția de Consilier al Prefectului județului Giurgiu.

SURPRIZĂ! Fost președinte al CJ Giurgiu, liberalul Vasile Mustăţea a fost numit în funcția de Consilier al Prefectului județului Giurgiu.

Începând de luni, 16 ianuarie, Vasile Mustăţea deține funcția de Consilier al Prefectului județului Giurgiu.

Acest lucru demonstrează faptul că Vasile Mustăţea rămâne un profesionist, extrem de util în administrație,  lucru atestat de zeci de ani de experiență  și în același timp de neimplicarea sa în niciun dosar sau scandal politic.

Amintim totodată că Vasile Mustăţea a deținut  în trecut atât funcția de Președinte al Consiliului Județean Giurgiu cât și pe cea de senator PNL.

O strategie interesantă și de apreciat  a Prefectului Florentina Stănculescu, ce își dorește, după cum constatăm, profesioniști în echipa sa, Vasile Mustățea fiind unul dintre oamenii ce la rândul său  a pomovat-o  pe vremea când aceasta se ocupa doar de rezolvarea problemelor economice ale CJ.

Contactat telefonic, Vasile Mustăţea ne-a spus că în ciuda unor păreri ce par surprinse de această nouă postură a sa, în actualul context politic local,  și a unor comentarii  nuanțate ce vor apărea în spațiul public, el crede că experiența sa în administrație  este adevăratul motiv al  acestei numiri onorante pentru el și că ea nu are nicio  legatură directă cu politicul.

Putem adăuga faptul că deși PNL și PSD sunt într-o alianță, cel puțin la nivel de teorie, numirea lui Vasile Mustățea pe acaeastă funcție pare a fi singurul exemplu de ”bună practică” de ceva vreme în politica giurgiuveană, ce ar putea da rod și  dovedi în același timp competitivitatea unei echipe  formată dintr-un prefect susținut de Partidul Social Democrat  și un consiler personal , actual membru al Partidului Național Liberal Giurgiu.

(Jurnal)

Începând de luni, 16 ianuarie, Vasile Mustăţea deține funcția de Consilier al Prefectului județului Giurgiu. Acest lucru demonstrează faptul că Vasile Mustăţea rămâne un profesionist, extrem de util în administrație,  lucru atestat de zeci de ani de experiență  și în același timp de neimplicarea sa în niciun dosar sau scandal politic. Amintim totodată că Vasile […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/surpriza-fost-presedinte-al-cj-giurgiu-liberalul-vasile-mustatea-a-fost-numit-in-functia-de-consilier-al-prefectului-judetului-giurgiu/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=surpriza-fost-presedinte-al-cj-giurgiu-liberalul-vasile-mustatea-a-fost-numit-in-functia-de-consilier-al-prefectului-judetului-giurgiu
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 17 ianuarie 2023 23:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.