Viceliderul grupului USR PLUS din Senat Simona Spătaru a anunţat, miercuri, că a depus o propunere legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale ale aleşilor locali. „Am depus propunerea legislativă pentru abrogarea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii judeţene”, a scris, pe Facebook, Spătaru, vicepreşedinte al Comisiei juridiceCiteste pe larg

În ultima ședință, din 22 septembrie, consilierii județeni au aprobat, printre altele, revocarea unei hotărâri anterioare, după cum urmează: Art.1. — Se revocă dreptul de administrare al Consiliului Local al Municipiului Giurgiu asupra suprafeței utile totale de 16,12 mp, conform Lotului 27/2 din cadrul Dispensarului Policlinic Giurgiu, aflat în domeniul privatCiteste pe larg

CCR a admis miercuri sesizările Înaltei Curți de Casație și Jutiție și a Avocatului Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale cu exceția celor din Armată și Ministerul de Interne. Camera Deputaţilor a adoptat pe 28 ianuarie proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiileCiteste pe larg