Marți, 15 decembrie, plenul Camerei Deputaților s-a reunit în ultima ședință a mandatului 2016 – 2020, prilej cu care aleșii au dat un vot final pe un important proiect de lege, ce privește statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de AmbulanțăCiteste pe larg

La scurt timp după aprobarea listei candidaților liberali la alegerile parlamentare din 6 decembrie, liderul organizației județene a PNL scria, pe contu său de Facebook: „Astăzi, (n.r. 17 octombrie) conducerea organizației PNL Giurgiu a votat lista candidaților pentru Parlamentul României. Experiență și tinerețe, acestea sunt două atuuri ale celor careCiteste pe larg

De la începutul anului, au depus denunţuri la DGA 90 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne: 21 cu funcţii de conducere şi 69 cu funcţii de execuţie. ”Dintre aceştia, 63 sunt poliţişti, 12 sunt poliţişti de frontieră, 6 sunt lucrători din cadrul structurilor de permise de conducere şi înmatriculări. DeCiteste pe larg

Conform datelor publicate recent de către Institutul Național de Statistică, numărul mediu de pensionari în primul trimestru al acestui an s-a ridicat la 5,13 milioane persoane, în scădere cu 7.000 persoane față de trimestrul precedent, în timp ce pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilorCiteste pe larg

Anul 2019 vine cu schimbări importante pentru șoferii care au mașini mai vechi de 12 ani. Aceștia vor avea de suferit în urma noilor prevederi privind inspecția tehnică periodică a mașinii (ITP). Mașinile trec de inspecția tehnică periodică doar dacă au defecte minore. În cazul în care există defecte maiCiteste pe larg

Comisia pentru euro a decis să stabilească intervalul de timp în care România ar trebui să dopte moneda europeană. Vicepremierul Viorel Ștefan spune că , până la finalul anului, decizia va fi asumată și la nivel politic. România va adopta moneda europeană în intervalul 2024-2026.  Potrivit vicepremierului, decizia va fiCiteste pe larg

Un cetățean ne-a anunțat că în jurul orei 16.30, în dreptul localității Adunații Copăceni , către localitatea  Varlam, a avut loc un accident în care a fost implicat un microbuz încarcat cu muncitori. Microbuzul a lovit în plin un pieton care circula pe marginea drumului. Din spusele martorilor reiese căCiteste pe larg

Senatorul social-democrat Niculae Bădălău, președinte al PSD Giurgiu,  a declarat, luni, că numărul scăzut de votanţi la referendumul privind familia a fost determinat de lipsa de claritate a întrebării la care cetăţenii trebuiau să răspundă, dar şi de publicitatea insuficientă. ″Întrebarea şi mie mi s-a părut un pic ciudată, nuCiteste pe larg

După cum ne spunea șeful serviciului rutier  din cadrul Inspectoratului județean de Poliție Giurgiu, Marian Popescu, prima cauză generatoare de accidente, la nivelul județului Giurgiu,  în primele 8 luni ale anului ( 1 ianuarie – 31 august 2018), o constituie bicicliștii. Din cele 41 de accidente înregistrate de la începutulCiteste pe larg

Preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Giurgiu, Marian Mina, condamnă ferm atitudinea consilierilor judeţeni ai PNL din şedinţele CJ Giurgiu, transmit reprezentanţii CJ Giurgiu. Ca de aproape fiecare dată, şi în şedinţa extraordinară de azi, reprezentanţii PNL Giurgiu s-au abţinut la cele două proiecte deosebit de importante, unul vizând reabilitareaCiteste pe larg