În urma apariției în spațiul public a unor imagini, în care apare un minor, agresat de colegi, la data de 14 septembrie a.c., polițiștii din Giurgiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de lovirea sau alte violențe, comisă într-o unitate de învățământ, de pe raza municipiuluiCiteste pe larg

Doi bărbați din localitățile Mîrșa și Bucșani au fost reținuți de polițiști giurgiuveni după ce în urma cercetărilor s-a stabilit că ar fi săvârșit acte de violență in familie. Marți 13 martie a.c., polițiștii Secției numărul 8 de Poliție Rurală Roata de Jos au primit două sesizări în care auCiteste pe larg

În vederea prevenirii cazurilor de violenţă în familie, poliţiştii giurgiuveni au lansat un program care, în principal, cuprinde protocoale de colaborare cu mai multe instituţii ale judeţului Giurgiu, opt la număr. Planul de acţiuni, despre care a vorbit şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, comisar şef Cătălin Ţone, cuprindeCiteste pe larg

Cazul de la Dâmbovița, când un bărbat și-a înjunghiat iubita într-un coafor, a pus pe jar polițiștii. Aceștia nu mai sunt îngăduitori cu autorii infracțiunilor de violență în familie, ci merg până la reținrea acestora. Doi bărbați din județul Giurgiu au ajuns după gratii pentru violenţă în familie, unul dintreCiteste pe larg

De mai mulți ani, la Prundu există o ostilitate fățișă între o parte a cetățenilor comunei, unii chiar consilieri locali, și primarul Cătălin Corbea. De cele mai multe ori, disputele între primar și cei care nu sunt de acord cu unele dintre proiectele sale se termină cu acte de violență.Citeste pe larg