ALARMĂ DE INCENDIU ÎN CENTRUL ORAȘULUI

ALARMĂ DE INCENDIU ÎN CENTRUL ORAȘULUI

Joi, la ora 12:00, a sunat alarma de incendiu la Teatrul „Tudor Vianu”.

Din fericire, a fost vorba doar de unde un exercițiu organizat de Detașamentul de Pompieri Giurgiu. Acesta a avut ca temă modul de intervenție în cazul producerii unui incendiu în interiorul instituției de cultură.

Cu acest prilej, au fost simulate acțiuni de evacuare a spectatorilor, a actorilor și a angajaților de la teatru, dar și de salvare a două persoane surprinse în interior.

Conform scenariului, acestea se aflau în sala mare a teatrului și în hol, fiind cel mai probabil intoxicate cu fum.

Pompierii au utilizat și un ventilator de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți, util în astfel de intervenții.

La simulare s-a acționat cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o autospecială pentru transport victime multiple.

Precizăm faptul că în cazul producerii unui incendiu într-o astfel de instituție, cetățenii trebuie să dea dovadă de calm şi să respecte indicațiile personalului de pe locul de muncă cu atribuții în acest sens.

Ușile trebuie deschise cu prudenţă, deoarece afluxul de aer poate provoca creşterea rapidă a flacărilor. De asemenea, în încăperile cu fum dens, persoanele trebuie să se îndrepte spre ieșire deplasându-se cât mai aproape de podea.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

ISU GIURGIU

Joi, la ora 12:00, a sunat alarma de incendiu la Teatrul „Tudor Vianu”. Din fericire, a fost vorba doar de unde un exercițiu organizat de Detașamentul de Pompieri Giurgiu. Acesta a avut ca temă modul de intervenție în cazul producerii unui incendiu în interiorul instituției de cultură. Cu acest prilej, au fost simulate acțiuni de …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/10/19/alarma-de-incendiu-in-centrul-orasului/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 19 octombrie 2023 16:02

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.