AMRCR solicita eliminarea restricţiilor

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) solicită autorităţilor responsabile şi competente eliminarea restricţiilor impuse de ultimele reglementări în legătură cu accesul populaţiei în magazine care comercializează instalaţii şi echipamente de încălzire, de electricitate, sanitare şi igienă – în contextul apropierii sezonului de iarnă.
De asemenea, poziţia AMRCR este că magazinele care comercializează produse alimentare au fost şi rămân esenţiale pentru populaţie şi, de aceea, accesul la aceste magazine nu poate fi limitat pe baza unor criterii aleatorii sau conjuncturale care, în fapt, le transformă în magazine neesenţiale.
„În acest sens, contăm pe sprijinul autorităţilor în găsirea pe teren a soluţiilor celor mai adecvate care să asigure accesul deplin al populaţiei la hrană şi produse alimentare în condiţii de siguranţă sanitară. Membri ai asociaţiei noastre au propus, acolo unde se impune sau este necesar, măsuri şi demersuri pentru a securiza culoare de acces care să asigure fluxuri de persoane complet autonome în raport cu alte spaţii adiacente”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii AMRCR subliniază că, încă de la începutul pandemiei, magazinele reţelelor comerciale au fost în prima linie a celor care s-au confruntat cu situaţia epidemiologică şi s-au preocupat permanent, cu toate resursele disponibile, atât de siguranţa clienţilor, cât şi de cea a propriilor angajaţi.
„Ne-am conformat tuturor cerinţelor impuse de autorităţi în efortul de prevenire şi combatere a răspândirii coronavirusului care rămâne principala noastră prioritate. Sperăm că procesul de comunicare şi consultare cu autorităţile să fie reluat pentru a preveni apariţia unor efecte secundare în relaţia cu consumatorii, dar şi probleme colaterale suplimentare în contextul economic complex pe care îl traversăm”, a declarat George Bădescu, director executiv AMRCR.
Asociaţia Marilor Reţele Comerciale include 22 de retaileri alimentari şi nealimentari: Altex, Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, DM Drogerie Markt, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Jumbo, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny, Profi, Selgros. AMRCR este membră a Confederaţiei Patronale „Concordia” şi a organizaţiei „EuroCommerce”.
Sursa:AGERPRES

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: AMRCR solicita eliminarea restricţiilor

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.