Un site local dădea publicității,  cu puțin timp în urmă,  o știre potrivit căreia la Consiliul Județean Giurgiu sunt descinderi ale DNA, vizată fiind fosta conducere a instituției pentru o acuzație ce lasă pe oricine cu gura căscată. O altă sursă locală a insistat însă pe știrea că de faptCiteste pe larg

Cristian Muntean, angajat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a vorbit despre favorizarea asigurătorilor prin aplicarea de sancţiuni simbolice ori angajări pe criterii de rudenie (gineri, soţii) şi interese personale (amante). Acesta le-a prezentat senatorilor un memoriu, în care îl acuză printre altele pe preşedintele Nicu Marcu că a angajatCiteste pe larg

Ministrul Muncii a afirmat, joi seară, la Digi 24, că, după implementarea noi legi a salarizării pe care o propune, bugetarii care vor avea venituri mai mici „sunt cei care au acum venituri foarte mari”, iar în acest context ea a declarat că există, în sistemul bugetar salarii nete deCiteste pe larg