Augustin Zegrean, fost preşedinte al CCR: „Deci avem un Avocat al Poporului care nu a făcut nimic corect în trei ani, dar Curtea îl trimite înapoi. Aici e ceva ciudat”

Reacţia fostului magistrat vine după ce CCR a stabilit că revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului este neconstituţională, desi, în 2012, pe o speţă similară, vizat fiind fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu, Curtea prezidată de Augustin Zegrean a decis că sesizarea e inadmisibilă.

Fostul preşedinte al CCR mai consideră, într-un interviu pentru News.ro că Avocatul Poporului are suficiente pârghii încât să nu devină subjugat puterii, astfel încât ”poate fi atât de liber pe cât vrea el”.

News.ro: În 2012 eraţi preşedintele CCR. De ce CCR a respins sesizarea Opoziţiei de atunci (PDL) privind revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, iar în 2021 CCR a dat dreptate opoziţiei de acum (PSD), după ce majoritatea de dreapta a revocat-o din funcţie pe Renate Weber?

Augustin Zegrean: În 2012 era o altă Curte Constituţională. Curtea de atunci a apreciat că sesizarea (privind revocarea Avocatului Poporului –n.r.) este inadmisibilă, pentru că Parlamentul este suveran în a-şi alege Avocatul Poporului. Parlamentul este cel care alege Avocatul Poporului, tot el trebuie să-l revoce.

News.ro: Si cum în 2012 Parlamentul era suveran, iar în 2021 nu mai e suveran?

Augustin Zegrean: V-am spus: era o alta Curte Constituţională, era o altă componenţă a Curţii.

News.ro: Dar CCR nu trebuie să-şi respecte deciziile anterioare?

Augustin Zegrean: În general, da. Însă există şi situaţii în care poate reveni asupra practicii anterioare. Dar asta se întâmplă de obicei când CCR judecă legi, nu schimbarea Avocatului Poporului.

News.ro: Si nici legea de funcţionare a Avocatului Poporului nu s-a schimbat din 2012 până azi.

Augustin Zegrean: Exact. Deci nu ştiu ce să vă spun, nu ştiu care sunt motivele pentru care acum a fost admisă sesizarea. Aştept şi eu cu interes motivarea deciziei ca să pot să-mi fac o părere. Până atunci, nu am ce să spun. Repet ce am spus deja. E o altă Curte, o altă componenţă.

Augustin Zegrean: „Renate Weber nu a fost nici mai bună, nici mai rea decât alţi Avocaţi ai Poporului care s-au perindat pe acolo”

News.ro: Dacă aţi fi fost acum judecător CCR, ce decizie aţi fi dat?

Augustin Zegrean: Nu-mi puneţi întrebarea asta. Nu răspund. Însă mai e o problemă aici: dincolo de revocarea doamnei Weber, rapoartele instituţiei din ultimii trei ani au fost respinse de Parlament tot prin hotărâri. Si acele hotărâri au rămas in vigoare. Deci acum avem un Avocat al Poporului care in trei ani nu a făcut nimic corect, după cum zice Parlamentul, dar CCR il trimite înapoi.

News.ro: Deci activitatea doamnei Weber ca Avocat al Poporului a  fost respinsă şi a rămas respinsă, dar doamna Weber a fost repusă în funcţie.

Augustin Zegrean: Da, aici lucrurile sunt ciudate.

News.ro: Credeţi că sunt motive constituţionale care să stea la baza revocării doamnei Weber din funcţia de Avocat al Poporului?

Augustin Zegrean: Nu. Nu a fost nici mai bună, nici mai rea decât alţi Avocaţi ai Poporului care s-au perindat pe acolo.

News.ro: Cine ar trebui să numească Avocatul Poporului: puterea sau opoziţia?

Augustin Zegrean: Parlamentul. Nu opoziţia conduce ţara, ci puterea. Opoziţia vorbeşte şi trebuie să-I dai posibilitatea să se exprime, dar puterea decide.

News.ro: Şi Avocatul Poporului nu devine subjugat puterii în acest fel?

Augustin Zegrean: Are suficiente pârghii încât să nu devină. Poate fi atât de liber  pe cât vrea el. Când s-a scris Constituţia, eu m-am ocupat de Avocatul Poporului. Si am discutat cu ombudsmanul suedez, pentru că Suedia e mama acestei instituţii. Acolo a apărut prima dată acum vreo 300 de ani. În Suedia, Avocatul Poporului este primul om după Rege in opinia publică. Puterea lui constă în prestigiul persoanei care ocupă funcţia. Si de aici înţelegeţi ce doriţi.

Citeşte şi: Trei angajaţi ai Ministerului Transporturilor, dintre care un director, reţinuţi de DNA după percheziţii la sediul instituţiei şi la mai multe firme

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.