Autocar răsturnat pe DN5. Șapte pasageri au rămas blocați

Autocar răsturnat pe DN5. Șapte pasageri au rămas blocați

 

Un autocar, în care se aflau șapte persoane, a căzut în șanțul de pe marginea DN5, în zona localității Uzunu. Evenimentul s-a produs, în această seară, pe sensul de mers către Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare,
o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SAJ și echipaje de Poliție.

Aceștia au găsit autocarul răsturnat pe partea dreaptă. Șoferul și cei șase pasageri au fost blocați în interior, deoarece ușile de evacuare nu au mai putut fi folosite, fiind pe partea pe care acesta era răsturnat.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital. Celelalte persoane implicate nu au fost rănite.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

  Un autocar, în care se aflau șapte persoane, a căzut în șanțul de pe marginea DN5, în zona localității Uzunu. Evenimentul s-a produs, în această seară, pe sensul de…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/autocar-rasturnat-pe-dn5-sapte-pasageri-au-ramas-blocati/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 8 January 2024 20:23

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.