Prima zi din Postul sfinților ”Petru și Pave” a adus un dar neprețuit preotului Liviu Mihai NEACȘU, parohul Bisericuței din lemn, cu hramul Sf. Pantelimon, aflată în curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. Un dar care l-a făcut pe părinte să rostească: Argint și aur nu am să vă dau, darCiteste pe larg

Patriarhul Daniel le-a cerut, printr-o scrisoare oficială, membrilor Sfântului Sinod să își prezinte poziția față de o propunere fără precedent, potrivit documentului consultat de G4Media.ro. Astfel, președintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române arată că utilizarea unei singure lingurițe pentru sfânta împărtășanie, deși este o practică veche de nouă secole,Citeste pe larg

Patriarhul Daniel a spus, în timpul predicii de duminică, că deși slujbele la biserică se vor efectua, în următoarea perioadă, afară, el încurajează oamenii să participe. Patriarhul a afirmat că acest obicei este important mai ales „când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de anxietate, de spaimă”, precizând că slujbele BisericiiCiteste pe larg

Patriarhia Română a transmis că recomandările INSP cu privire la redeschiderea lăcașelor de cult vor fi respectate riguros. Cu toate acestea, anunță că se va consulta cu celelalte Biserici ortodoxe cu privire la accesul credincioșilor la împărtășanie. „Problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusivCiteste pe larg

Prin grija duhovnicească a preotului Mihai Neacșu, în fiecare seară puteți participa, on-line, la slujbele ținute de parohul Bisericuței din lemn,  cu hramul ”Sf. Mare Mucenic Tămăduitorul Pantelimon”, din curtea Spitalului județean Giurgiu, începând cu ora 18.00. Duminică, cu începere de la ora 9.30,  părintele vă așteaptă să săvârșiți  împreunăCiteste pe larg

Statul pregăteşte o fiscalizare a bisericii. Mai exact autoritățile vor să afle câți bani trec prin mâinile preoților! Anunțul a fost făcut de ministrul de resort Eugen Teodorovici, în cadrul unei emisiuni de televiziune. Sumele ar urma apoi să fie folosite pentru acţiuni cu caracter social, a mai precizat ministrulCiteste pe larg