Preşedintele Klaus Iohannis a participat azi la evenimentul organizat cu prilejul închiderii oficiale a campaniei naționale de împădurire „O pădure cât o țară”, care a avut loc în Bolintin-Vale, județul Giurgiu. „O pădure cât o ţară este campania pe care am început-o împreună în această primăvară. Este o campanie înCiteste pe larg

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu a efectuat controale la secțiile ATI din cadrul Spitalului Județean Giurgiu și Spitalului Bolintin Vale. În ambele unități spitalicești au fost descoperite nereguli, în special în domeniul apărării împotriva incendiilor. Astfel, în urma activităților de control s-au constatat 15 nereguli, iar sancțiunile aplicate seCiteste pe larg

Nu suntem obișnuiți să îl vedem pe comandantul Detașamentului de Pompieri Bolintin Deal, cpt. Nedu Mihai, purtând această ținută, el fiind mai tot timpul implicat în acțiuni operative. Este omul pe care te poți baza în orice moment, devotat profesiei și celor a căror activitate o coordonează. 🥳 Îl evidențiemCiteste pe larg

Duminică, 29 noiembrie, echipa de campanie a PSD Giurgiu a desfăşurat acţiuni de campanie în Ogrezeni şi Bolintin Vale.„Am stat de vorbă cu giurgiuvenii din cele două unităţi administrativ-teritoriale. Oamenii Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: PSD Giurgiu, alături şi de giurgiuvenii din Ogrezeni şi Bolintin ValeCiteste pe larg

Duminică, 29 noiembrie, echipa de campanie a PSD Giurgiu a desfăşurat acţiuni de campanie în Ogrezeni şi Bolintin Vale. „Am stat de vorbă cu giurgiuvenii din cele două unităţi administrativ-teritoriale. Oamenii sunt îngrijoraţi şi vor ca cei de la Putere să îşi îndrepte atenţia către adevăratele probleme ale ţării. GiurgiuveniiCiteste pe larg

”Astăzi, l-am întâlnit pe Slash, un saint bernard nevăzător. Din cauza problemelor pe care le are la ochi, cel mai probabil, câinele nu a văzut că se află pe malul abrupt al unui lac de agrement și a căzut în apă. S-a întâmplat în jurul prânzului, în localitatea Mihai Vodă.Citeste pe larg

Primii pași spre înființarea acestui birou – care are ca scop facilitarea relației cetățenilor, a instituțiilor publice și private din zona de nord a județului cu Consiliul Județean – au fost făcuți în ședința din 20 noiembrie. Consilierii județeni au aprobat, atunci, închirierea unui spațiu de aproximativ 50 mp înCiteste pe larg

În ziua de 15 noiembrie a.c., între orele 06.00-12.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bolintin Vale și Serviciului Rutier, cu sprijinul lucrătorilor I.J.J. Giurgiu, au desfășurat o acțiune în Piața Agroalimentară din orașul Bolintin Vale, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă, pentruCiteste pe larg

Începând de luni, 9 noiembrie, în vederea prevenirii contaminării personalului instanțelor cu virusul Covid – 19 și pentru buna desfășurare a activității acestora, se instituie următoarele măsuri organizatorice și administrative: în birourile de arhivă și registratură, se suspendă programul de lucru cu publicul,transmiterea cererilor de chemare în judecată, a căilorCiteste pe larg

Orașul Bolintin Vale, cunoscut mai mult ca locul unde locuiește liderul PSD Niculae Bădălău, decât ca un oraș prosper, european, va avea pentru următorii patru ani același primar, social-democratul Daniel Trăistaru. Deși Trăistaru s-a impus clar în fața contracandidatului liberal, Adrian Gabriel Pintilie, nu a fost deloc ușor, tânărul penelistCiteste pe larg

Însoțit de echipa de campanie, candidatul PNL Giurgiu la funcția de presedinte al CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a ajuns azi și la Bolintin Deal, o comună cu un primar gospodar care a demonstrat că se poate atunci cănd știi și vrei. Realizările primarului Emilian Bănică sunt evidente: infrastructură modernă deCiteste pe larg