Cel mai recent caz este al lui Gheorghe Flutur (PNL), politician vechi şi cu experienţă (preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi fost ministru). Filmat în timp ce dădea indicaţii în Vama Siret cu privire la trimiterea refugiaţilor din Ucraina către locurile de cazare, liberalul a fost surprins spunându-le voluntarilor: „Suntem bucuroşiCiteste pe larg

George Simion, aflat în turneu de promovare electorală în toată ţara, l-a luat pentru a-i fi alături în acţiunile sale şi pe Călin Georgescu, prezentat mereu ca soluţia AUR pentru funcţia de premier. De exemplu, sâmbătă, în localitatea Bosanci din Suceava, primarul liberal i-a întâmpinat pe cei doi cu pâineCiteste pe larg

„Dacă îţi faci operaţie de schimbare de sex, practic te automutilezi. Orice operaţie este un risc, iar persoanele transgender mi se par dezgustătoare”, a declarat Zeman într-un interviu acordat duminică pentru CNN Prima. Zeman, recunoscut pentru declaraţiile sale controversate, a comentat astfel pe tema legii din Ungaria care interzice materialeleCiteste pe larg