Dacian Cioloş a demisionat din funcţia de preşedinte al grupului Renew Europe, din parlamentul European. Şeful USR e dispus să renegocieze intrarea în coaliţie cu PNL

„Am fost luni la Strasbourg, am avut o întâlnire cu președinția grupului, apoi o ședință de grup și mi-am prezentat demisia, le-am explicat colegilor de ce fac lucrul acesta și dându-mi demisia am și deschis posibilitatea de a organiza alegeri pentru un nou președinte de grup cât mai repede”, a declarat Dacian Cioloş, la RFI.

Privitor la actuala criză şi formarea noului guvern, liderul USR a spus: „Sincer, ne-am fi așteptat să începem consultările cât mai repede posibil. Orice prelungire a acestei crize politice e dăunătoare pentru România (…). Noi avem o abordare foarte clară, de la început, coerentă, structurată.

Cred că în partidul susținut de domnul Iohannis, PNL, acolo e nevoie de clarificări, pentru că văd că în continuare sunt două tabere, domnul Cîțu a câștigat partidul, dar nu-l controlează pe tot, mai e și domnul Orban, care are o parte din parlamentari și probabil că acolo, în PNL, nu e situația clară, în ce direcție vor să o ia. PNL-ul cred că a ținut destul în șah România, de câteva luni bune de zile, cu pregătirea și apoi cu derularea Congresului și cred că ar fi cazul să spună în mod clar și precis ce vor și ce așteptări au de la felul în care cred ei că România trebuie condusă.

Citeşte şi Dan Vîlceanu exclude negocieri cu Dacian Cioloş după ce USR a votat moţiunea de cenzură

În ceea ce ne privește pe noi, USR PLUS, noi am fost foarte clari de la început, suntem gata să renegociem intrarea în coaliție cu PNL și cu UDMR, pe un program de guvernare, cu un calendar clar de reforme, de data asta. N-o să mai mergem pe povești, pentru că nu mai credem în povești. Deci un calendar clar de reforme și evident, cu un premier, altul decât Florin Cîțu, care a demonstrat că nu e capabil să facă reforme și nici măcar nu e capabil să țină echilibru într-un Guvern de coaliție, că abordează lucrurile doar în interes propriu„.

Citeşte şi Dacian Cioloş, după moţiunea de cenzură: „Drum bun, domnule Cîțu! Suntem pregătiţi să revenim la guvernare”

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.