Distribuirea pensiilor se va decala în ianuarie 2023. În ce perioadă vor fi livrate

Distribuirea pensiilor se va decala în ianuarie 2023. În ce perioadă vor fi livrate

Poșta Română începe livrarea pensiilor cu o zi mai devreme față de termenul anunțat inițial, a anunțat Compania Națională Poșta Română.

În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poșta Română primea cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public.

Doar că în acest an, Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile.

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:

  • la domiciliu – în perioada 6 – 17 ianuarie 2023;

  • la ghișeele subunităților poștale – până pe data de 19 ianuarie 2023.

Astfel, în luna ianuarie, față de lunile obișnuite, poștașii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile.

(Jurnal)

Poșta Română începe livrarea pensiilor cu o zi mai devreme față de termenul anunțat inițial, a anunțat Compania Națională Poșta Română. În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poșta Română primea cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public. Doar că în […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/distribuirea-pensiilor-se-va-decala-in-ianuarie-2023-in-ce-perioada-vor-fi-livrate/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=distribuirea-pensiilor-se-va-decala-in-ianuarie-2023-in-ce-perioada-vor-fi-livrate
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 5 ianuarie 2023 10:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.