General din serviciile secrete, arestat pentru delapidare. Ar fi sustras o sumă uriaşă din fondurile de război. Lista de acuzaţii

„La data de 26.03.2021 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru o durată de 24 de ore, faţă de inculpatul G.I.C. (Iulian Cristian Gherghe – n.r) fost director adjunct al DGIA, în dosarul nr. 11/P/2021, în care acesta este cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals”, a transmis, sâmbătă seară, Parchetul General.

Potrivit procurorilor, la data de 27.11.2018 Iulian Cristian Gherghe şi-a însuşit fără drept suma de 179.470 USD din fondurile ce aparţineau Direcţiei General de Informaţii a Apărării, scop în care a falsificat şi folosit mai multe înscrisuri.

„La data de 27.03.2021 judecătorul militar de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii Militare de Apel a admis propunerea formulată de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile. Sesizarea parchetului militar a fost făcută de către conducera DGIA”, au mai transmis procurorii.

„Este un mic cutremur în seara asta în lumea serviciilor secrete. Fostul director adjunct al Directiei Generale de Informatii a Apararii, generalul maior (r) Iulian Cristian Gherghe, a fost arestat preventiv pentru 30 zile într-un dosar in care este acuzat ca ar fi delapidat 180.000 USD din fondurile destinate situatiilor de criza si de razboi ale institutiei. Posesor de pensie specială”, a anuntat pe Facebook Ionel Stoica.

În 26 februarie 2021, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă ageneral-maiorului – cu două stele Gherghe Iulian-Cristian din Ministerul Apărării Naţionale.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.