Plini de speranţă, am aşteptat cu încredere ca, din nou, istoria să repete miracolul căderii din pom a altei pere mălăieţe, inclusiv cu cei 6 miliarde ceruţi de ai noştri pentru sectorul irigaţiilor. Am primit praful de pe tobă deoarece echipa condusă de Ghinea nu a reuşit să explice celor de la Bruxelles cum sistemele respective nu produceau poluarea surselor profunde de apă din sol. Ăsta da ghinion de ghinion!
Că atât a putut face echipa lui Ghinea e uşor de înţeles.
Acum lucrurile au fost decise şi, în acest caz, cred că este absolut inutil şi de prost gust să facem comparaţii cu inovaţille în domeniul sistemelor de irigaţii la care au lucrat ani de zile ungurii şi bulgarii, pentru a ne uita invidioşi doar în grădina vecinilor noştri, lăudaţi de multiple ori în analize europene mai ales în contextul în care există multiple reglementări europene care pornesc de la constatarea că este evident că pe viitor de vom confrunta cu nevoia de a economisi şi resursele de apă care trebuie filtrată şi reintrodusă în sistemele de irigaţii.
Jocurile sunt făcute. Noi nu.
Asta ne aduce în faţa unei constatări de teribilă impotenţă politică: la acest fin de an 2021, am reuşit să acţionăm în continuare, la modul exemplar, la distrugerea unei surse vitale care, istoric a contribuit întotdeauna la dezvoltarea României: după ce a, timp de secole, am fost realmente grânarul Europei, s-a reuşit anihilarea fizică a sistemului burghezo-moşieresc, apoi a celui comunist criminal, pentru a deveni importatori de produse alimentare de bază. Asta nu mai este – şi nu scrie nicăieri în Tratate că ar trebui să fie – responsabilitatea instituţiilor europene ci este, strict şi complet, cea a autorităţilor naţionale care, exact aşa cum stabilesc şi natura surselor pe care le foloseşte pentru realizarea securităţii sale energetice, decid şi asupra nivelului şi tipului de producţii agricole favorizate pe teritoriul naţional în vederea acoperirii necesarului pentru consum intern şi pentru export. Şi, ca atare, am ratat şi uriaşa şansă istorică de a avea banii europeni pentru refacerea şi repornirea sistemelor naţionale de irigaţii.
Tradiţia consemnată de cărţile spune că balanţa era mereu excedentară la export, cel pe bani sau cel, la fel de tradiţional, dat drept bir sau peşcheş la diferitele Înalte Porţi unde am cerut firman pentru mereu schimbătoarea putere locală.
S-au dus acele vremuri. Acum nu de frică, ci de proşti ne accentuăm dependenţa strategică din ce în ce mai profundă, vizibil, faţă de sursele externe.
Să vedem datele curente, aşa cum au fost comunicate noaptea trecută de Ministerul Agriculturii:
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31% în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, depăşind 1,27 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate la solicitarea AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În primele şase luni din 2020, deficitul înregistrat în comerţul cu produsele agroalimentare a fost de 971,88 milioane de euro.
Potrivit datelor statistice, România a exportat, în perioada ianuarie – iunie 2021, produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde de euro, în creştere faţă de perioada similară din 2020, când încasările din exporturile în ţările intra şi extracomunitare au au depăşit de 3,42 miliarde de euro.
Pe de altă parte, pentru importurile de produse agroalimentare s-au cheltuit în primele şase luni ale anului 2021 mai mult de 4,90 miliarde de euro, în timp ce, în perioada similară din 2020, sumele au fost mai mici, totalizând 4,39 miliarde de euro.
Conform datelor MADR, în topul alimentelor exportate care au adus cele mai multe încasări în primul semestru din acest an au fost: porumbul, cu un total de 737,2 milioane de euro, grâu şi meslin (467 milioane de euro), ţigările de foi, trabucuri şi ţigarete (328,89 milioane de euro), alte tutunuri şi înlocuitori de tutunuri (265,16 milioane de euro) şi seminţele de floarea-soarelui (250,95 de milioane euro).
Porumbul ocupă prima poziţie şi în top 5 produse importate în perioada ianuarie – iunie 2021, cu o valoare de 252,58 milioane de euro, urmat de carnea de porc proaspătă refrigerată sau congelată – 246,99 milioane de euro. De asemenea, în primul semestru s-au mai cheltuit aproape 200 de milioane de euro pe produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, 192,25 de milioane de euro pentru preparate folosite în hrana animalelor şi 184,9 milioane de euro pentru preparate alimentare nedenumite.
România a încheiat anul 2020 cu un deficit de aproape două miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în condiţiile în care importurile au urcat până la 8,9 miliarde de euro, iar exporturile s-au diminuat până la 6,9 miliarde de euro, conform datelor MADR. (sursa AGERPRES)
Problema extrem de gravă şi care ţine de domeniul securităţii naţionale este că această realitate statistică trebuie văzută în perspectiva factorilor care vor potenţa creşterea continuă a dependenţei de importurile de alimente pe măsură ce se accentuează consecinţele dramatice ale schimbărilor climatice şi apare evidenţa că vom avea veri secetoase cu fenomene extreme şi care vor afecta regiuni ce se pot deşertifica foarte rapid fără sisteme de irigaţii performante. Nemaivorbind despre tragedia umană pe care o generează preţurile la energie care vor fi imposibil de suportat de micii producători fără sprijin financiar masiv din partea guvernului.
La nivel de principiu şi doar de principiu, cred că un act de guvernare responsabilă ar fi convocarea unui forum de decizie, fie Parlamentul, fie CSAT-ul pentru a vedea ce este e făcut, în imediat, pentru alocarea a ceea ce mai există din resursele interne în ideea ca măcar câteva dintre sistemele de irigaţii rămase funcţionale după prăduiala post-revoluţionară, să poată să fie refăcute pentru primăvara viitoare. Şi, uitându-ne cu mare atenţie la exemplul dramatic dat de Marea Britanie unde se discută pe un ton dramatic despre posibile sincope în lanţurile de aprovizionare şi oamenii îşi fac stocuri de alimente, să sperăm că guvernanţii vor da de ştire despre nivelul stocurilor de alimente de bază şi previziuni asupra creşterilor costurilor în perioada următoare.
Dar se pare că nimănui nu-i pasă, atunci de ce-ar fi o problemă? Poate e pentru europeni. La noi dă Dumnezeu ploaie, că e bun şi milos şi ne-a obişnuit să facă un cuib, cât de cât, şi la barza chioară.
Read More
Reflectorul de Sud