”Gospodinele” care își vând produsele pe internet, vor fi verificate de inspectorii veterinari prin metoda „clientul misterios”!

”Gospodinele” care își vând produsele pe internet, vor fi verificate de inspectorii veterinari prin metoda „clientul misterios”!

Dacă prepari tot felul de produse alimentare, de tip catering, și le vinzi on line. ai grijă să fii autorizat, căci astfel ai o mare problemă! Poți fi amendat!

 Gospodinele din județul Alba, care vând platouri cu aperitive și prăjituri pe Facebook, au intrat în atenția Direcției Sanitar-Veterinare. Inspectorii  folosesc metoda „clientul misterios”. Adică sună la numerele din anunțuri și comandă produse pe care, ulterior, le verifică.

Așa că giurgiuvenii care procedau astfel până acum vor trebui să aibă grijă cu documentele…Se apropie sărbătorile pascale, iar pe rețelele sociale s-au deschis listele de comenzi pentru cozonaci, pască, drob, ouă roșii, platouri cu prăjituri  de casă, ruladă de carne, brâzeturi și diverse specialități.

Mulți dintre cei care pregătesc alimente și le vând pe internet nu sunt însă autorizați.

Inspectorii sanitari-veterinari fac controale printr-o metodă simplă, dar ingenioasă. În fapt, inspectorii veterinari comandă printr-o solicitare directă, realizată anonim, fără declinarea calității oficiale, produse alimentare, pentru ca  ulterior să ceară gospodinelor, documentele, cei ce nu le prezintă sunt amendați.

Totodată inspectorii DSV din țară, transmit tuturor consumatorilor să NU cumpere produse alimentare, prăjituri, cozonaci ori alte preparate de la persoane fizice care le comercializează prin mediul online, pe diferite site-uri de anunțuri și vânzări diverse bunuri și servicii ori de pe rețelele de socializare/grupuri ale acestora.

Într-un dialog avut cu dir. adj al DSVSA Giurgiu, dr. Mădălina Stocheci dânsa ne spunea că și în județul Giurgiu se desfășoară acest gen de controale, în urma unor teme primite din partea ANSVSA.

Așa cum vă anunțam într-o adresă anterioară, printr-o notă de serviciu a Prefectului, noi am alcătuit o Comisie  în care, alături de noi mai sunt   DSV-ul, OPC și Poliția,  comisie ce va verifica în perioada dinaintea Paștelui, calitatea produselor specifice acestei sărbători – preciza directorul adjunct al DSVSA Giurgiu.

(Jurnal)    

Dacă prepari tot felul de produse alimentare, de tip catering, și le vinzi on line. ai grijă să fii autorizat, căci astfel ai o mare problemă! Poți fi amendat!  Gospodinele din județul Alba, care vând platouri cu aperitive și prăjituri pe Facebook, au intrat în atenția Direcției Sanitar-Veterinare. Inspectorii  folosesc metoda „clientul misterios”. Adică sună […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/gospodinele-care-isi-vand-produsele-pe-internet-vor-fi-verificate-de-inspectorii-veterinari-prin-metoda-clientul-misterios/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=gospodinele-care-isi-vand-produsele-pe-internet-vor-fi-verificate-de-inspectorii-veterinari-prin-metoda-clientul-misterios
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 5 aprilie 2023 16:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.