Octavian Berceanu, comisarul-șef al gărzii de mediu, a declarat la Digi 24, că o groapă de gunoi funcționează cu acordul primăriei, chiar în Parcul Natural Bucegi, lucru care i-a fost spus de cei care depozitau gunoiul cu o mașină în zonă. Pe de altă parte primarul din Sinaia, Vlad Oprea, aCiteste pe larg

Consiliul Județean Giurgiu are pe ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 28 iunie 2021 Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei speciale de analiză şi verificare a activității desfășurate  la Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Giurgiu. Constituirea acestei Comisii s-a impus ca urmare a maiCiteste pe larg

Sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, proxenetismul, agresiunea sexuală și tortura nu se mai prescriu. Parlamentul a votat că autorii acestor infracțiuni grave vor răspunde penal, indiferent de termenul care a trecut de la săvârșirea faptei. Pe lângă trecerea unor fapte penale grave în sfera infracțiunilor imprescriptibile, proiectul instituieCiteste pe larg

ISU Giurgiu a adăugat o fotografie 3D. Două evenimente grave au avut loc, în ultimele ore, în județul Giurgiu. ❗Conduceți prudent❗ Viața are prioritate! În această dimineață, un conducător auto și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs pe A 1, iar un alt bărbat a fost rănit șiCiteste pe larg

Numărul companiilor din portofoliul Ministerului Economiei, listabile pe piaţa de capital, este de 37, dintre care 28 au grave probleme financiare, a anunţat, marţi, într-o videoconferinţă de specialitate, Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, care a adăugat că va comunica numele acestora după ce va agrea lista cu premierulCiteste pe larg

Un cunoscut artist din România îi aduce acuzații grave unui fost concurent din cadrul Survivor. Mesajele pe care cei doi le-au schimbat în ultimele zile sunt destul de dure, totul pornind de la bani. Acuzații aduse unui fost concurent la Survivor România Doi dintre cei mai cunoscuți interpreți din România,Citeste pe larg

Dunarea 2020 Giurgiu Bă „băete”, tu ori ai probleme grave cu memoria (îți recomand un control, căci este o boală gravă), ori ești de-a dreptul…”circar” Cum e treaba cu „florentinii”, cu „dortmundezii”, „gazarii” și cu alți „inii”, „ezii” și „arii” din fotbalul mondial, când tu, în calitate de „purtător deCiteste pe larg

Scandalurile din showbiz par să nu se mai termine. După ce Maria Dragomiroiu a declarat în cadrul unui post de televiziune despre Elena Merișoreanu că este ”mincinoasă, invidioasă și răutăcioasă”, aceasta din urmă lansează acuzaţii grave la adresa unei colege de scenă. Elena Merișoreanu vine cu acuzaţii la adresa uneiCiteste pe larg

„Ceea ce vedeţi în aceste zile în spaţiul mediatic cu privire la mine şi la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic este reacţia familiei Firea – Pandele la schimbările pe care vreau să le fac în instituţie şi în modul de lucru al acesteia. Pentru a înţelege contextul,Citeste pe larg

Pe Facebook au apărut azi dimineață niște acuze grave la adresa directorului instituției, Cosmin Crețu, precum și la cea a actriței în cauză. Aurel Popescu este contul de facebook care susține că în loc să anuleze spectacolul de sâmbătă, 27.02.2021, au preferat să meargă “pe burtă”, deși -susține acesta- ceiCiteste pe larg

Programul vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici, relatează EFE, citată de Agerpres. Toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapeleCiteste pe larg